Prima pagină » Economic Local » Atenție, ieșeni! Mai aveți doar două săptămâni să vizați carnetele de rentier agricol la APIA
Atenție, ieșeni! Mai aveți doar două săptămâni să vizați carnetele de rentier agricol la APIA

Atenție, ieșeni! Mai aveți doar două săptămâni să vizați carnetele de rentier agricol la APIA

19 aug. 2024, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ieșenii care nu semnează carnetele de rentier agricol, până la 31 august 2024, riscă să piardă banii acordați de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Până în prezent, au fost semnate peste 300 de documente ale fermierilor din Iași. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul a 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat

Ieșenii care vor să obțină renta viageră și anul acesta, trebuie să semneze carnetele până la 31 august 2024. Aceștia trebuie să se prezinte la sediul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Renta viageră reprezintă o sumă care se acordă anual persoanelor care au dobândit calitatea de rentier agricol până la data de 31 decembrie 2009. Este plătită pe durata vieții rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie un acord cu investitorul. Banii pot fi încasați și de moștenitorii rentierului agricol. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul a 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat, pentru care s-a încheiat acord cu investitorul, precum și echivalentul a 50 de euro pe an, pentru fiecare hectar de teren extravilan arendat. Numărul beneficiarilor a scăzut în ultimii ani, potrivit specialiștilor APIA.

Ieșenii mai au timp să vizeze carnetele de rentier agricol

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediul centrului județean APIA Iași sau transmisă prin poștă/curier. Printre acestea se numără carnetul de rentier al defunctului, copie a certificatului de deces, a actului de succesiune sau împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori, privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorate rentierului.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenției din diverse motive, aceasta poate relua plata în termen de trei zile de la data-limită anuală de plată, inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali, având la bază documentele justificative aferente. În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanți nu corespund realității, dreptul de a primi renta viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului, conform prevederilor legale în vigoare. În cazul decesului rentierului, renta viageră datorată acestuia poate fi încasată de moștenitori, dacă se respectă prevederile Legii 247/2005, care presupune ca aceștia să depună mai multe documente la APIA. Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 și alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poștal sau virament bancar.

Bani mai mulți de la APIA pentru fermierii din Iași

Fermierii din Iași au primit mai mulți bani de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), pentru anul 2023, comparativ cu 2022. Agricultorii au încasat 84.366.797 de euro, plățile fiind făcute în cadrul a peste 40 de măsuri derulate de APIA. Banii provin din bugetul național, respectiv 7 milioane de euro – 4,5 milioane de euro de la EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene, alte 4,4 milioane de euro prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 42 de milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Agricultorii din sectorul vegetal sau zootehnic au primit subvențiile în cadrul a peste 40 de măsuri derulate de APIA. Ultimele plăți au fost făcute către fermierii care au depus cererile în măsuri de investiții în sectorul vitivinicol pentru restructurarea și reconversia plantațiilor viticole și pentru organizațiile de producători. Ieșenii trebuie să semneze carnetele de rentier agricol la APIA, altfel pierd subvențiile de anul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`