Prima pagină » Actualitate » Atenție! Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor s-a modificat. Ce schimbări a anunțat ministrul Cseke Attila
Atenție! Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor s-a modificat. Ce schimbări a anunțat ministrul Cseke Attila

Atenție! Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor s-a modificat. Ce schimbări a anunțat ministrul Cseke Attila

05 apr. 2023, 07:45, 1 ,
în Actualitate

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, un proiect de lege – mamut, care își propune că reunească și să armonizeze prevederile celor trei acte normative care reglementează domeniile, a fost aprobat, miercuri, de Executiv, și va fi trimis spre dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Gândul a consultat documentul guvernamental și prezintă principalele prevederi care vor influența direct activitatea dezvoltatorilor, dar și viața românilor obișnuiți care trebuie să meargă la autorități pentru avize de construire.

Proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor a fost aprobat în ședința de Guvern de miercuri, după ce a fost elaborat, pus în dezbatere publică și înaintat Cabinetului Ciucă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

”E cel mai important act normativ în construcții din ultimii 20 de ani”, „eficientizează și simplifică procesele de avizare, autorizare și monitorizare în urbanism, amenajarea teritoriului și construcții. Este o lege extrem de așteptată de domeniile de specialitate, și nu numai, care codifică 17 acte normative diferite în vigoare”, a transmis ministrul Cseke Attila.

Schimbări masive în Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor

Una dintre cele mai radicale modificări se referă la regimul autorizării în mediul rural. Astfel, în temeiul acestei legi, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale. De asemenea, cu notificarea primăriei și fără autorizație de construcție, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.

Primarii din Bihor văd avantajele acestor prevederi, dar și neajunsurile. „Dacă vrem să ne arate comunele va afară e necesar un cod de urbanism”, spune Corina Ene, primar la Căbești, dar observă că, e de așteptat ca sarcină suplimentară impusă primăriilor de comune să vină și cu surse de finanțare necesare pentru aplicare.

Și primarul de la Oșorhei, din Zona Metropolitană Oradea, vede utilitatea acestei măsuri. Ioan Gligor spune că în comună sa au apărut probleme din cauza haosului construcțiilor fără autorizație. Ca atare, ar prefera ca primăria să pună la dispoziția oamenilor modele tip de locuințe, care se înscriu în regulamentele locale de urbanism.

„Era în discuție și la Asociația Comunelor acest subiect. La prime vedere, nu mi se pare o idee rea. Costurile nu sunt deloc mici cu documentațiile, pentru oameni. Decât să își facă fără autorizația de construire, mai bine să vină la primărie dinainte și să lucreze legal”, consideră primarul Corina Ene.

Problemele apar când generoasa idee a legii ia contact cu realitatea satelor românești, mai ales ale celor de la munte sau ale celor sărace. „Eu nu am azi un specialist în urbanism la primărie. Dacă vine omul la primărie, pe cine să întrebe? Atâta timp cât Guvernul pune sarcini în cârca UAT-urilor, să dea și resurse pentru implementare. Dacă am avea un specialist urbanist, s-ar putea aplica. Eu încă mai aștept să avem un plan urbanistic general și regulamente clare”, a mai relatat primarul din Căbești.

„La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, act normativ care permite emiterea de autorizații de construcție mult mai repede și cu mai puțină birocrație”, a mai transmis ministerul.

Termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge și la un an, va fi redus la 65 zile.

„Este o lege extrem de așteptată de domeniile de specialitate, și nu numai, care codifică 17 acte normative diferite în vigoare. Prin acest Cod, termenele de avizare a documentațiilor de urbanism și de autorizare a lucrărilor de construire vor fi considerabil reduse, astfel încât să nu se mai „plimbe” documentațiile de la o instituție la alta. Actul normativ reduce termenul de aprobare a PUG-urilor și PUZ-urilor, precum și termenul de elaborare a studiilor de fezabilitate, și se creează o platformă digitală națională pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor și a autorizațiilor de construire, prin ghișeul unic național al construcțiilor, astfel încât să nu mai existe suprapuneri sau contradicții între bazele de date, strategii de dezvoltare, masterplanuri ale diferitelor instituții, facilitând și simplificând procedurile pentru obiectivele majore de investiții”, a declarat Cseke.

Codul prevede și înființarea Registrului național al clădirilor, un sistem informatic care să conțină datele despre toate construcțiile autorizate, publice sau private.

Reguli mai aspre pentru construcțiile fără autorizație

Pentru descurajarea lucrărilor fără autorizație de construire, se introduce o autorizație de regularizare, care impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației. În plus, procedura de regularizare este supusă unei taxări mai mari de zece ori decât cea existentă, ceea ce conduce la un beneficiu important pentru bugetul local.

Pentru asigurarea unei calități controlabile a pieței de construcții, firmele de construcții vor fi certificate, iar cele care nu dovedesc că satisfac cerințele tehnice și administrative necesare nu pot participa la licitațiile la care nu sunt certificate. De exemplu, o firmă care nu are specialiștii necesari pentru certificare de lucrări în domeniul sanitar nu va putea participa la licitații pentru reabilitări sau construire de spitale – a spus ministrul dezvoltării. Actul normativ propune și introducerea taxei de echipare edilitară pentru dezvoltările mari (cu peste 500 de unități locative), care se va plăti către bugetul local, cu destinația clar definită pentru infrastructură edilitară, rutieră, sanitară, educațională.

„Astfel, nu vom mai avea cartiere întregi construite haotic, fără asigurarea infrastructurii edilitare și rutiere sau fără cabinete medicale, creșe, grădinițe și școli – funcțiuni esențiale pentru o locuire sănătoasă și echilibrată, iar părinții nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a-și duce copiii la o unitate de învățământ”, a subliniat Cseke Attila.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Ipostazele seducătoare în care s-a pozat Alexandra Stan pe bancheta din spate a unei mașini
Playtech.ro
Prințesa Kate, apariție spectaculoasă lângă Macron! A impresionat, detaliul secret observat de puţini
observatornews.ro
Ministrul Sănătăţii vrea medici de familie la UPU, în spitalele publice: "O noutate pentru sistem"
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Evz.ro
Trei zodii care pot da lovitura financiară pe 9 iulie 2025
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
S-a aflat ce avere a lăsat Mihai Leu, dar și ce planuri ascunse avea
Playtech.ro
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc încântată. Foto
Dailybusiness.ro
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
RomaniaTV
A murit părintele Ioan Mihai Măriuță. Avea doar 35 de ani. Preotul a lăsat în urmă o tânără soție și doi copii. Era un om cum rar se mai găsește!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Şoc în politică. Ilie Bolojan ameninţă cu DEMISIA
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • Marin Cristian

    In noul cod definitia „Constructiilor” este diferita de cea din Regulamentul European 305/2011 referitor la punerea pe piata a produselor pentru constructii, astfel incat se creaza confuzii intre normele europene si legislatia nationala. Noul cod este o varza in ceea ce priveste delimitarea constructiilor civile de instalatiile tehnologice industriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2025
09 iulie 2025