Marți, 9 februarie, a avut loc un atac armat într-o clinică din statul american Minnesota. Un atacator a rănit mai multe persoane, iar unitatea medicală a fost ținta unui dispozitiv exploziv.
Totul a avut loc în jurul orei locale 11.00, în clinica Allina Health, în oraşul Buffalo. Poliția a reținut un suspect de sex masculin, potrivit Star Tribune. Cu toate acestea, nu a fost precizat dacă suspectul reținut este chiar atacatorul, menționează presa locală, informație preluată de AFP și citată de Agerpres.
Atac armat la o clinică din Minnesota
Într-o postare pe o rețea de socializare, poliţiştii federali din Saint Paul, capitala statului Minnesota au anunțat că se vor deplasa la faţa locului după ce au primit informaţii privind un suspect cu o armă.
Din păcate, cinci persoane au fost rănite în urma atacului. O jumătate de oră mai târziu, un dispozitiv explozibil a detonat, forţând evacuarea personalului medical din clinică.