Astăzi, 6 februarie 2020, comunitatea academică din cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu” își alege noul rector, pentru mandatul 2020-2024. Sunt doi candidați pentru poziția de rector. De asemenea, tot acum vor avea loc alegeri și pentru poziția de senator. Este vorba de prof. univ. dr. Doru Albu, președinte al Senatului de la Arte, respectiv de la Facultatea de Interpretare Muzicală și prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, de la Facultatea de Teatru
Astăzi, 6 februarie 2020, comunitatea academică din cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu” își alege noul rector, pentru mandatul 2020-2024. Sunt doi candidați pentru poziția de rector. Este vorba de prof. univ. dr. Doru Albu, președinte al Senatului de la Arte, respectiv de la Facultatea de Interpretare Muzicală și prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, de la Facultatea de Teatru. De precizat că, în perioada 6 – 10 ianuarie 2020 s-au depus candidaturile pentru funcția de membru în Senat și de rector, iar pe pe 3 februarie au fost organizate alegerile pentru Consiliile facultăților Universității de Arte.
Cine sunt cei doi candidați la Rectorat
Născut pe data de 26 mai 1960 în Fălticeni – Suceava, prof. univ. dr. Doru Albu de la Facultatea de Interpretare Muzicală a absolvit actualul Colegiu Național de Artă „Octav Băncilă”, Secția muzică – clarinet, ulterior urmând cursurile fostului Conservator „George Enescu”, Secția instrumentală, specializarea clarine. Din 2005 este doctor în muzică cu tema „Concertul pentru clarinet și orchestră în opera lui Carl Stamitz”. Activitatea acestuia este una remarcabilă, elevii și studenții pregătiți de prof. univ. dr. Doru Albu au obținut peste 70 de premii la concursurile naționale, iar studenții îndrumați de profesor au susținut recitaluri și concerte, ca soliști sau membri ai formațiilor instrumentale în țară și străinătate (Germania, Italia, Japonia, Belgia, Franța).
Cine este profesorul Aurelian Bălăiță
Născut pe 17 iulie 1963, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, de la Facultatea de Teatru, a fost prorector la Universitatea de Arte, unde a îndrumat studenții la doctorat în domeniul Teatru; ține cursuri de Atelier teatru de animație, Structuri ale limbajului în teatrul de animație, Arta mânuirii păpușii și marionetei, Regia în teatrul de animație. A fost secretar științific al Facultății de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru.
Este doctor în domeniul: Teatru, profilul: Artele spectacolului teatral, cu teza de doctorat „Figuri păpușărești în opera lui I.L. Caragiale. Valorificări regizorale”. A obținut numeroase premii printre care amintim: Mențiune specială a juriului „Pentru inventivitate în teatrul de păpuși” la Festivalul Național „Primul Rol”- Iași, 2001, Diplomă de excelență a Teatrului „Mihai Eminescu” – Botoșani, 2008 sau premiul special al juriului pentru spectacolul „O scrisoare pierdută” la Festivalului Internațional Studențesc de Teatru, Film și Fotografie – „Hyperion Stud Fest 2011” – București. Cei doi îi vor urma prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu la conducerea Universității de Arte.