Astăzi, 23 aprilie, este o zi specială pentru comunitatea creștină din Iași, fiind sărbătorit hramul Bisericii „Sf. Gheorghe” din Mitropolia Veche.
Sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe este un prilej de reflecție și întărire în credință, un moment în care ne amintim de curajul și devotamentul martirului care, prin jertfa sa, a devenit un simbol al tăriei în credință și al răbdării în fața persecuțiilor.
În această zi, întreg ansamblul mitropolitan al Iașilor își cinstește ocrotitorul, iar slujbele dedicate acestei sărbători vor fi săvârșite în trei locații diferite. La Paraclisul Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv din Muzeul Mitropolitan, slujba va începe la ora 6:30, precedată de slujba Ceasurilor. La Biserica „Sf. Gheorghe” – vechea catedrală mitropolitană, Liturghia va începe la ora 7:30, iar la Catedrala Mitropolitană, slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, începând cu ora 9:00.
„Sărbătorirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe în fiecare an pe data de 23 aprilie, ne aminteşte de modelul de vieţuire al creştinilor,, pildă de tărie şi întărire în credinţă în vremuri de încercări, de persecuţii în care inocenta, curăţia, dar şi tăria în credinţa rămân un exemplu demn de urmat pentru noi toţi. Putem spune că întregul ansamblu mitropolitan Iaşi îl are ca ocrotitor pe Mucenicul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, prilej în care în ziua de prăznuire, în ziua de 23 aprilie aici se va săvârşi slujba de Liturghie, la trei altare diferite cu începere de la ore diferite. Astfel, în paraclisul Sf. Ierarh Iosif cel milostiv, sala Eclesia din Muzeul Mitropolitan slujba Sf. Liturghi va începe la ora 6.30, fiind precedată de slujba ceasurilor care începe la ora 6.00. La vechea catedrala mitropolitană, biserica Sf. Gheorghe, slujba Sf. Liturghi va începe la 7.30, urmând ca în Catedrala Mitropolitană, slujba să fie săvârşită începând cu ora 9.00 de preasfinţitul părinte Nectarie de Bogdania, episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului înconjurat de părinţii slujitori ai catedralei”, a transmis preot Lucian Apopei, purtător de cuvânt al Mitropoliei Iaşi.