Prima pagină » Actualitate » Astăzi, CCR decide dacă ne pierdem sau nu suveranitatea. Ediţie BZI LIVE pe această temă fierbinte alături de europarlamentarul Cristian Terheș – VIDEO
Astăzi, CCR decide dacă ne pierdem sau nu suveranitatea. Ediţie BZI LIVE pe această temă fierbinte alături de europarlamentarul Cristian Terheș - VIDEO

Astăzi, CCR decide dacă ne pierdem sau nu suveranitatea. Ediţie BZI LIVE pe această temă fierbinte alături de europarlamentarul Cristian Terheș – VIDEO

09 nov. 2022, 11:29, 1 ,
în Actualitate

Astăzi, 9 noiembrie 2022, Curtea Constituţională a României decide dacă ne pierdem sau nu suveranitatea. Legile Justiției au fost modificate, iar Avocatul Poporului, Renate Weber, a trimis joi, 20 octombrie, o sesizare la CCR prin care atacă aceste schimbări. Mai exact, Weber critică eliminarea din lege a sancțiunilor pentru magistrații care nu respectă deciziile CCR și ale ÎCCJ.

De la ora 14.30, în Studioul BZI LIVE, va fi programată o ediţie specială alături de europarlamentarul Cristian Terheș. Invitatul va discuta pe îndelete despre acest subiect amplu dezbătut în ţara noastră.

CCR analizează dacă ne pierdem sau nu suveranitatea. Ce spune europarlamentarul Cristian Terheș

Europarlamentarul Cristian Terheș a transmis faptul că astăzi, 9 noiembrie 2022, este o zi crucială pentru viitorul naţional, suveran, independent şi indivizibil al României. Curtea Constituţională va decide dacă în România Constituţia mai e sau nu legea supremă în stat.

„Este o zi crucială pentru România. Pe data de 9 noiembrie, CCR se va pronunţa pe obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Avocatul Poporului şi de o serie de partide cu privire la modificările la Legile Justiţiei. Printre multele modificări care s-au făcut şi s-au invocat, cea mai importantă este cea cu supremaţia Constituţiei în România.

CCR va avea o decizie foarte simplă de făcut, dar crucială. În urmă cu câteva luni PSD şi PNL şi-au dat mâna pentru a suprima supremaţia Constituţiei şi a introduce implicit în Legile Justieiei supremaţia dreptului UE peste Constituţia României. Acum, exista în Constituţia României că odată cu intrarea statului în UE chestiunile ce ţin de drepturile UE şi cu competenţele exercitate în comun, şi nu cedarea suveranităţii, este prevăzut faptul că dreptul european are întâietate pe anumite segmente pe competentele UE, cum ar fi taxarea. Cert este că, există şi în alte ţări aceasta jurispudenta, chestiunile ce ţin de competenta UE. Nimeni nu contestă partea asta. Curtea Europeană de Justiţiei îşi întinde competenta pe componentele UE. Problema este că de la nivelul UE, gasca globalistă, care doreşte suprimarea suveranităţii statelor naţionale şi înfrângerea voinţei popoarelor, în momentul în care au încercat introducerea tratatului care avea ca efect federalizarea Europei, a căzut la vot în toate ţările.

Strategia acestor globalişti s-a schimbat şi au zis că dacă nu pot introducere o Constituţie Europeană venim cu un tratat unde deschidem uşa pentru introducerea supremaţiei”, a transmis europarlamentarul Cristian Terheș.

Avocatul Toni Neașcu cere Senatului României să apere Constituţia

Pe data de 15 octombrie, avocatul Adrian Toni Neacșu a lansat o petiție către Senatul României pentru ca sancţiunile pentru magistraţii ce încalcă deciziile CCR să nu fie eliminate din Legile justiţiei. Această eliminare ar putea deveni parte a Legilor justiţiei, fiind operată de către comisia special constituită în Parlament pentru a elabora noul proiect privind justiţia din România.

„Vă rog semnați, distribuiți, comentați! Haideți să le arătăm ce înseamnă să ataci Constituția, să le arătăm ca suntem aici. Solicităm senatorilor României să nu voteze eliminarea sancțiunii pentru nerespectarea de către judecători și procurori a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept (L612/2022).

Solicităm senatorilor României să nu își încalce jurământul depus la începutul mandatului, și să apere prin votul lor Constituția și suveranitatea României, așa cum au promis. Solicităm senatorilor României să își asume la nivel de conștiință mandatul pe care îl exercită în numele poporului român și să nu răspundă comenzilor pe linie de partid. Solicităm fiecărui senator al României în parte ca până la data votului privind L612/2022 să își asume public poziția cu privire la supremația sau nu a Constituției României în justiția națională.”, a scris avocatul Adrian Toni Neacșu pe pagina sa de Facebook.

Astfel, astăzi, 9 noiembrie 2022, se va decide dacă România își pierde sau nu suveranitatea, susține europarlamentarul Cristian Terheș.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *