Prima pagină » Economic Local » Asociațiile fermierilor din Iași au obținut două milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații. Banii reprezintă fonduri europene de la AFIR
Asociațiile fermierilor din Iași au obținut două milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații. Banii reprezintă fonduri europene de la AFIR

Asociațiile fermierilor din Iași au obținut două milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații. Banii reprezintă fonduri europene de la AFIR

14 dec. 2020, 02:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Asociațiile fermierilor din Iași care au avut proiecte eligibile pentru modernizarea sistemelor de irigații au primit fondurile europene pentru a demara investițiile. Agricultorii din județ au investit, în ultimii ani, 6 milioane de euro în noile sisteme de irigații, bani obținuți în cadrul PNDR 2014-2020. Anul acesta, fondurile disponibile pentru irigații, în sesiunea deschisă de AFIR, au fost epuizate în numai câteva zile.

Fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro vor fi investite în modernizarea sistemelor de irigații de către Organizația Utilizatorilor de Apă Țuțora și Organizația Bosia-Ungheni. Banii vor fi utilizați pentru achiziția de echipamente de irigat pentru OUAI-uri/ FOUAI-uri, care este limitată la un procent de maximum 30 la sută din valoarea totală eligibilă a proiectului, din care se scade valoarea aferentă echipamentelor de irigat. Beneficiarii eligibili la finanțare, care pot investi în sisteme moderne de irigații, sunt Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole conform legislației în vigoare sau de către Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI).

Alte 3 asociații ale fermierilor din Iași vor investi fonduri europene în modernizarea sistemelor de irigații

În ultima sesiune de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 4.3 pentru componenta infrastructura de irigații, deschisă în luna iulie 2020, fondurile în valoare de peste 40 de milioane de euro au fost epuizate în câteva zile. Din Iași au fost depuse 3 proiecte în valoare de 1 milion de euro, fiecare. OUAI-urile din Iași s-au grăbit să depună cererile de finanțare în această sesiune după ce în anul 2019 nu au reușit să obțină fonduri europene. La nivelul țării au fost depuse 96 de proiecte, însă numai 43 dintre acestea vor putea obține banii de la Uniunea Europeană. Beneficiarii din Iași vor primi banii de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în următoarea perioadă.

Fermierii din Iași au primit ajutoare financiare de la stat pentru pierderile provocate de seceta din anul 2020

Seceta extremă din anul 2020 a afectat semnificativ producțiile fermierilor din Iași, astfel că sistemele de irigații moderne sunt o investiție pe termen lung care va salva culturile în cazul unui nou an secetos. Fermierii din județ au primit 28 de milioane de lei, despăgubiri de secetă pentru culturile de toamnă calamitate, fiind vorba în special despre culturile de grâu și rapiță. Suprafața afectată, din Iași, este de 34.000 de hectare.

Asociațiile fermierilor din Iași vor primi și despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară

De asemenea, culturile de primăvară au fost distruse de seceta din acest an, fiind vorba despre aproximativ 70.000 de hectare cultivate cu porumb și floarea-soarelui. Pentru culturile de primăvară nu s-au stabilit cuantumurile pentru despăgubiri de secetă, cel mai probabil sumele fiind calculate și virate în conturile agricultorilor din Iași începând cu anul 2021. În această toamnă, în campania de plată a subvențiilor pentru anul 2020, APIA a plătit beneficiarilor peste 30 de milioane de euro, iar plățile sunt efectuate în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *