Asasinarea lui Cezar Ivanescu

a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:95922;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

…Cezar Ivanescu a fost asasinat ca ultimul avorton. Era un personaj dificil, incomod, mofturos si caruia ii era greu sa suporte stransoarea placentei…pardon, a societatii actuale. In ultima vreme, fostul sau prieten Mircea Dinescu a pozat cu harletul in mana incercand sa modeleze o groapa in plastilina… Cezar Ivanescu a fost asasinat?!… Greu de crezut, nu?! A mers de buna voie la o consultatie medicala la un prieten care avea o clinica medicala particulara in Bacau si s-a intors acasa logodit cu scandurile unui sicriu pentru care putinii sai prieteni au facut cheta sa-l cumpere. Cu toate ca a fost un om care nu a avut prea multi prieteni, in gastile cartierelor culturale au fost suficiente voci care au sustinut ca a murit ultimul mare poet roman.

Crescut la umbra versului eminescian, numele lui Cezar Ivanescu a fost asociat adesea cu cel al lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Nichita Stanescu. Cu acesta din urma a avut o relatie mai speciala, preluand dupa moartea sa fraiele cenaclului Numele Poetului. Multi au sperat ca Cezar Ivanescu va fi propus de Romania la premiul Nobel pentru literatura, dupa ce Nichita Stanescu l-ar fi ratat la milimetru. Cu toate acestea, Cezar Ivanescu si-a petrecut ultima parte din viata haituit de un asa-zis dosar de colaborare cu securitatea si indopat cu cantitati industriale de tutun. Vestea ca a fost colaborator l-a jumulit de 20 de kilograme de carne pe nesimtite, in doar doua luni. Mergeam adesea la diferite intalniri scriitoricesti finalizate pe scaunul unor mese care de care mai festive si mai bogate si intotdeauna l-am vazut pe Cezar Ivanescu alaturi de femei tinere si frumoase. Nu stiu nici pana in ziua de azi daca era una si aceeasi sau erau imprumutate, insa cert este ca atunci cand il vedeai nu puteai sa eviti expresia «frumoasa si bestia». Cezar Ivanescu este bestia la umbra careia s-au odihnit generatii intregi de scriitori si tot aici ar fi stat ascuns o perioada poetul Nichita Stanescu (cel putin asa a sustinut don Cezare, uitand poate masurile, intr-un interviu destul de recent). Indiferent de valoarea penitei sale sau de profesionalismul cu care a condus diferite institutii culturale, Cezar Ivanescu a fost asasinat ca ultimul avorton. Era un personaj dificil, incomod, mofturos si caruia ii era greu sa suporte stransoarea placentei…pardon, a societatii actuale. Asta mai ales in contextul in care in ultima vreme fostul sau prieten Mircea Dinescu a pozat cu harletul in mana incercand sa modeleze o groapa in plastilina. „As vrea sa ma intalnesc pentru ultima data cu diavolul fata in fata”, spunea Cezar Ivanescu cu referire la Mircea Dinescu. Aceasta intalnire se pare ca nu va ramane decat pe scoarta ziarelor care vor relata legendele ticluite printre crapaturile numelui «Cezar Ivanescu». Dupa operatia facuta la acea clinica particulara, Cezar Ivanescu a fost transferat la sectia de Terapie Intensiva de la Spitalul Judetean Bacau, dupa care a fost dus la Spitalul Floreasca din Bucuresti. Raportul de necropsie a scos la iveala anumite aspecte cu totul socante despre activitatea medicilor de la Bacau, iar procurorii vor trebui sa decida daca a fost vorba despre ucidere din culpa sau nu. In primul rand, medicii i-au facut anestezie generala in conditiile in care nici macar anestezie locala nu putea fi facuta. Mai mult, nici angajatii de la SMURD nu ar trebuie sa aiba constiinta curata, insa pe acest aspect voi reveni intr-o ocazie viitoare. A murit in Joia Patimilor, iar terfelirea sa din timpul vietii a continuat chiar atunci cand era dureros de inofensiv. Cu toate ca in 2005 a fost la un pas de a deveni presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, imediat dupa moartea sa acesta a fost renegat in totalitate de conducerea acestei organizatii. Dorinta apropiatilor si a Clarei Arustei, fiica adoptiva, ca trupul neinsufletit sa-i fie depus la Muzeul Literaturii Romane s-a finalizat intr-o singura propozitie: „muzeul nu-i capela”. Nici macar dorinta de a fi ingropat la cimitirul Bellu alaturi de maestrul sau Mihai Eminescu nu a putut fi indeplinita. A fost asezat in cele din urma intre Ion Creanga si Sabin Balasa si apele s-au mai linistit.