Asaltul Transnistriei

Pentru orice analist politic sau militar este limpede că în Transnistria se produc acte de provocare, care nu pot avea alt scop și alt rezultat decât tentativa Federației Ruse de a încorpora acest teritoriu, după modelul deja practicat în Donețk, Lugansk și Peninsula Crimeea. Ce șanse are Vladimir Putin de a juca această carte?

Obiectivul, sub aspect geopolitic, este străveziu. În perspectiva primirii Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Federația Rusă este interesată să transforme Transnistria, dacă aceasta va deveni teritoriu rusesc, într-un avanpost spre Vest și, totodată, într-o barieră de netrecut în perspectiva în care Republica Moldova, devenită stat UE, ar renunța la neutralitate și ar solicita intrarea în NATO după modelul statelor scandinave. Dacă știm care este obiectivul geostrategic al lui Vladimir Putin, dacă observăm cu atenție și care sunt pașii premergători, am putea anticipa că ceea ce urmează este o solicitare a autorităților de la Tiraspol, adresată Dumei de Stat de la Moscova, ca așa-zisa Republică Transnistreană, renunțând la independența pe care doar Federația Rusă i-a recunoscut-o, să devină parte a teritoriilor gestionate de aceasta.

RomaniaTV

Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend

Observatornews.ro

O ucraineancă a fugit de război şi-i face fericiţi pe români. Alyna şi-a transformat pasiunea în afacere: "Oamenilor le place ideea"

Cu ce argumente se opune Republica Moldova, susținută în acest sens de Uniunea Europeană și de NATO, unui asemenea proces? După cum se știe, în septembrie 1990, printr-o participare masivă, dar disimulată a Moscovei, a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană, după care, în 25 august 1991, a fost parafată și declarația de independență. Această declarație de independență nu a fost recunoscută decât de Moscova. Republica Moldova și partenerii ei euroatlantici consideră că acest teritoriu de dincolo de Nistru aparține de drept Republicii Moldova. Dar iată că, timp de 40 de ani, situația juridică a Transnistriei a rămas un obiect de dispută și tocmai din acest motiv acolo au fost dislocate trupe ale Federației Ruse, al căror efectiv a oscilat între câteva sute și câteva mii de militari. Să facem un efort pentru a înțelege mai bine nu numai sursa actuală a acestui conflict, ci și complexitatea temei ca atare, încercând să răspundem la o întrebare cheie. Este sau nu este legitimă afirmația conform căreia Transnistria este, istoric vorbind, un teritoriu al Republicii Moldova și, respectiv, un teritoriu românesc?

Tema este extrem de disputată. Nu numai între părțile aflate în conflict. Ci și în plan internațional. Îmi amintesc că una dintre dezbaterile declanșate de trustul de presă Ziua, pe care l-am condus, a fost organizarea, în urmă cu circa 20 de ani, a unei conferințe internaționale având ca temă problema Transnistriei. Au participat la dezbatere oameni politici din România, din Republica Moldova, din Transnistria, de la Moscova, analiști de anvergură internațională, precum și diplomați de rang înalt de la cele mai importante ambasade ale lumii. Ca să nu mai vorbim de televiziunile și posturile de rardio care au preluat în direct acest eveniment. Ce am aflat, în esență?

Există argumente istorice solide, dar care din nefericire susțin teze contrare.

Argumente că acest teritoriu de la est de Nistru aparține României Mari. Transnistria a fost parte a spațiului geto-dacic, locuită de geto-daci și supusă lui Burebista. După care a trecut printr-un proces de romanizare. Care a rezistat cu succes și valurilor succesive ale triburilor migratoare. Astfel încât, în 1792, în urma unui recensământ care a avut loc acolo, s-a atestat faptul că din cele 67 de sate existente 49 erau exclusiv românești. Evenimente care au rămas în istorie de pe vremea lui Petru Aron și, ceva mai târziu, din timpurile lui Ioan Vodă cel Viteaz și, ulterior, în 1600 de pe vremea lui Mihai Viteazul, confirmă și ele că în întreg Evul Mediu Transnistria a fost percepută și cel mai adesea recunoscută ca fiind un teritoriu românesc.

La fel de adevărat este însă și faptul că toate cele trei mari puteri – Rusia, Austria și Turcia – aflate secole la rând în dispute și chiar în coliziune, și-au revendicat fiecare în parte drepturi teritoriale asupra Transnistriei.

La 12 octombrie 1924 situația este tranșată pentru multe decenii prin crearea Republicii Autonome Socialiste Moldovenești. Această republică cu capitala la Chișinău încorpora și Transnistria. Dar – atenție – făcea parte din URSS. În 1940 Ucraina a revendicat Transnistria, pe care o încorporează în cea mai mare parte.

O istorie zbucuimată, încâlcită, care desigur nu poate fi deslușită doar prin precizările pe care le-am făcut mai sus. Interesant de observat este că toate părțile implicate au argumentele lor pentru a revendica o Transnistrie care între timp și-a schimbat baza etnică, devenind preponderent rusofonă. O carte pe care Vladimir Putin încearcă acum să o joace cu succes. Dar până la un rezultat cât de cât concludent sunt necesare provocări de amploare – până acum nu am văzut decât începutl – de natură să motiveze în primul rând în fața cetățenii ruși o ocupare militară a Transnistriei și încorporarea acestui teritoriu Federației Ruse. S-ar putea însă să asistăm astfel la o extindere spre Vest a frontului acestui război și, la capătul ostilităților, să constatăm că Vladimir Putin a căzut într-o nouă capcană și că a pierdut jucând în sistemul „totul sau nimic”.