Așa arată un Tezaur Uman Viu! Gheorghe Andrei a făcut din pământ artă: „A fost multă muncă, să nu mai învețe asta neam de neamul meu!” – GALERIE FOTO

Gheorghe Andrei este ultimul olar din comuna Deleni. Bărbatul a ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, iar de curând a fost desemnat Tezaur Uman Viu de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial

Gheorghe Andrei a învățat meșteșugul lutului la vârsta de 14 ani și și-a dedicat întreaga viață acestei meserii. Deși de 2 ani nu mai face oale de lut, bărbatul își aduce aminte cu nostalgie de perioada în care produsele ce-i ieșeau de mâini erau la mare căutare. Acum, acest meșteșug s-a pierdut, generațiile actuale neputând să deprindă tehnica prelucrării lutului.

RomaniaTV

Zile libere de care nu ştiai: Cum poţi să iei bani fără să mergi la job două zile. Alte concedii pe care poţi să le ceri oricând

Observatornews.ro

Cine vor fi miniştrii din Guvernul Bolojan. Un corporatist specializat în marketing, propus de USR la Apărare

Gheorghe Andrei: „Am fost primul olar din comună, dar și ultimul!”

Gheorghe Andrei, originar din satul Poiana, comuna Deleni, este ultimul meșteșugar al ceramicii negre de origine dacică. Bărbatul a învățat acest meșteșug, la vârsta de 14 ani, de la frații săi mai mari și și-a dedicat întreaga viață modelării lutului.

„Acum nu mai lucrez. Am avut atelierul aici, în curte. Mai este roata, dar nu mai am putere să lucrez la ea. Am învățat să fac oale când eram copil, am fost mai mulți frați, toți olari. Am învățat meșteșugul unul de la altul. De vreo doi ani n-am mai făcut oale. Am avut roata pusă și aici, afară. Veneau vizitatorii, chiar și din țări străine, mergeau la primăriei și apoi îi aduceau. Aveam și lut, încă mai lucram atunci și făceam oale ca să vadă și dânșii. Nu prea aud, sunt bolnav, vai de capul meu. Mă dor și picioarele, că eu în picioare lucram, nu puteam să fac oale de jos. Ce să-i facem, asta a fost viața mea”, a precizat Gheorghe Andrei.

Gheorghe Andrei spune cu regret că este singurul olar din comună, iar generațiile tinere n-au mai fost interesante sau nu au mai reușit să deprindă acest meșteșug.

„Am învățat și pe alții, dar nu au urmat drumul ăsta. Rar au prins meșteșugul, prea rar, nu mai este nimeni în sat să mai facă. Am avut un vecin, la 2-3 case mai sus, tot la fel lucra și el, Nica Toader îl chema, dar a murit. Am fost primul olar din comună, dar și ultimul. Am lucrat, nu jucărie. Multe din oale sunt la Casa Muzeelor, am avut și la Palatul Culturii, ani de zile am mers la Târgul Cucuteni, dar nu mai pot. Făceam păhăruțe, ceșcuțe mititele, dacă ați vedea la Iași, la muzeu, câte sunt, e comedie”, a declarat Tezaurul Uman Viu din comuna Deleni.

Gheorghe și Eugenia Andrei și-au crescut copiii din meșteșugul lutului!

Gheorghe și Eugenia Andrei și-au crescut cei patru copii din banii obținuți de pe oalele pe care le vindeau la piață. Eugenia, soția lui Gheorghe Andrei, a dezvăluit pentru reporterii BZI tehnica prin care lutul prindea viață și se transforma în oale de diverse forme și dimensiuni, care, acum zeci de ani, erau la mare căutare.

„Hornul este o groapă pietruită în pământ. Oalele astea se așază în horn, iar peste se pun un fel de hârburi. După aceasta, se astupă hornul, iar dedesubt se dă foc. Oalele se fac roșii ca focul, atunci se pune balegă de vacă împrejur, iar după asta le astupăm cu pământ și rămân negre. Am mai păstrat doar două, nici nu are cine să mai facă. În hornul nostru încap 600 de bucăți, mai este un horn și la biserica din sat, în care încap 120 de oale. Soțul, toată viața, doar oale a făcut. Am crescut 4 copii, nu ne-a dat nimeni un leu, i-am purtat și la școli.

Toți au locuri de muncă, n-am așteptat ajutor de la stat, ca acum. Asta ne-a fost meseria, așa ne-am crescut copiii. Le vindeam la piață, la Hârlău și la Bălcescu. Gheorghe mergea duminica la Bălcescu, iar eu mergeam pe jos la Hârlău, că nu aveam bani de autobuz, era 15 lei. Le duceam cu căruța, aveam unde să le lăsăm, plăteam, iar dimineața le căram la piață. Dacă nu le vindeam pe toate, le duceam înapoi. Dar pe atunci se căutau, mai ales la Moșii de Vară și de Iarnă, se dădeau de pomană”, a precizat Eugenia Andrei.

Pentru ca oalele să fie rezistente, lutul nu trebuie să conțină impurități. De asemenea, ca forma vaselor de lut să fie simetrică, acestea trebuie întoarse în permanență, ca să nu se strâmbe.

„Lutul îl aduceam de pe Dealul Poienii. Dar nu tot e bun, sunt zone în care pământul are firicele, rădăcini, dar nu trebuie să aibă, că, dacă nu-l alegi bine, iese spartă, muncești degeaba. Modelele de pe oale le făceam cu un pai înmuiat în var. Eu alegeam lutul, căram apă și îl înmuiam, le întorceam când erau la uscat, ca să nu se strâmbe. E o meserie frumoasă, dar a fost multă muncă, să nu mai învețe neam de neamul meu asta”, a declarat Eugenia, soția lui Gheorghe Andrei.