Arma secretă folosită de Japonia. Începând cu anul 1944, Japonia a lansat nu mai puţin de 9.000 de astfel de dispozitive numite „Fu-Gos„. Ele aveau ca ţinta teritoriul SUA şi al Canadei.
Acestea erau baloane cu hidrogen echipate cu dispozitive incendiare, putând trece Oceanul Pacific datorită curenţilor de aer. Scopul lor era de a provoca incendii pe teritoriul nord-american, în special la ferme şi în păduri.
Americanii le numeau „baloane de foc„. Ineditele arme aveau o înălţime de 20 de metri şi un diametru de 9 metri.
Arma secretă folosită de Japonia în cel de-al Doilea Război Mondial
Ele erau lansate de pe insula japoneză Honshu şi ajungeau în state americane precum Alaska, Washington, Oregon, California, Arizona, Idaho, Montana, Utah, Wyoming, Colorado, Texas, Kansas, Nebraska, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Michigan şi Iowa.
Unele au fost găsite în Canada şi chiar în Mexic. Specialiştii japonezi au tras concluzia că „baloanele de foc” putea ajunge pe teritoriul american în aproximativ trei zile. În ele era încorporat un dispozitiv care putea elibera explozibilul. Inginerii au creat chiar şi un sistem cu senzori barometrici ce controlau altitudinea lor.
Eşecul unei idei inedite
„Fu-Gos” aveau în ele între 5 şi 15 kg de material incendiar, intensitatea focului fiind sporită şi de explozia hidrogenului din ele. Materialul din care erau făcute se numea „washi”, un tip de hârtie groasă. La începutul anului 1945, americanii au început să observe că pe teritoriul lor se petrecea ceva ciudat.
Armata a reuşit să prindă câteva baloane înainte ca ele să explodeze, însă operaţiunea de distrugere şi recuperare era foarte dificilă. În cele din urmă, inedită arma nu a dat rezultatele dorite deoarece doar 10% dintre baloanele lansate au ajuns pe continentul american.
Pagubele făcute în SUA au fost minore, iar şase persoane au fost ucise cu ajutorul lor. Unul dintre dispozitive a ajuns chiar deasupra unei centrale nucleare din statul Washington, aterizând pe firele de electricitate şi întrerupând alimentarea complexului respectiv.
Americanii au reuşit atunci să evite un dezastru prin pornirea unui generator electric de rezervă.
Reuşita misterioasă a japonezilor
Nu se ştie însă cum au reuşit japonezii să trimită baloanele peste ocean, reuşita transportării lor fiind remarcabilă. Majoritatea specialiştilor militari erau sceptici cu privire la acest aspect, însă ei s-au înşelat.
Mulţi credeau că militarii acestei ţări ajungeau până în zona de coastă a SUA şi eliberau acolo baloanele explozive. Analizele specialiştilor americani au arătat însă că ele fuseseră lansate de pe teritoriul Japoniei.
Americanii erau îngrijoraţi pentru că pe teritoriul lor ar fi putut ajunge inclusiv arme chimice transportate printr-o asemenea metodă. Proiectul a încetat brusc în aprilie 1945. Forţele aliate au distrus atunci două fabrici japoneze de hidrogen, lăsându-i pe specialişti fără resursele vitale.