În cadrul ședinței Consiliului Local Iași, arhitectul Chiriță Marian Jan, președintele Comisiei de Urbanism și consilier local din partea AUR, a subliniat necesitatea unor reforme urgente pentru eficientizarea procesului de avizare a proiectelor imobiliare. Acesta a evidențiat faptul că, deși Municipiul Iași dispune de un Plan Urbanistic General (PUG) trimis spre avizare la Ministerul Culturii, procesul de aprobare trenează de ani de zile, ceea ce afectează dezvoltarea orașului. Din acest motiv, Chiriță propune identificarea unor specialiști capabili să finalizeze documentația și să relanseze proiectul noului PUG.
„Municipiul Iași are un PUG nou trimis de multă vreme la Ministerul Culturii. El a fost supus analizei, iar ca urmare a acestei analize s-au cerut o serie de completări și modificări. Echipa de specialiști care au lucrat la documentația necesară obținerii acestui aviz nu a reușit să răspundă cerințelor celor de la Minister nici după câțiva ani buni după ce a fost trimisă. Propun identificarea altor specialiști și relansarea documentației noului PUG.”
Sunt PUZ-uri care așteaptă de 4 ani avizele, explică arhitectul Chiriță Marian Jan
Un alt aspect esențial abordat de Chiriță este întârzierea excesivă a aprobării PUZ-urilor și a proiectelor urbanistice. În acest moment, avizarea unor proiecte simple durează chiar și patru sau cinci ani, ceea ce blochează inițiativele de dezvoltare. Arhitectul susține că aceste întârzieri sunt cauzate de lipsa unor mecanisme eficiente de comunicare între arhitecți și autorități, motiv pentru care propune o serie de măsuri menite să fluidizeze procesul.
„Domnule primar, la cele trei ședințe ale Comisiei de Urbanism am constatat că proiecte extrem de simple, adică PUZ-uri pentru locuințe individuale în zone de casă, au patru sau cinci ani vechime de când au fost inițiate. Am văzut proiecte foarte mari care ajung în plen după doi sau trei ani. Din experiența mea, spun că termenul de aprobare a unui PUZ ar trebui să fie de maximum un an de zile, cam așa trebuie să arate normalitatea. Trebuie să facem orice să ajungem la această situație.”
Urbanismul trebuie să se digitalizeze și să existe transparență totală
Pentru a reduce birocrația și a îmbunătăți relația dintre mediul privat și administrație, Chiriță propune digitalizarea proceselor și o comunicare mai transparentă. Printre soluțiile propuse se numără introducerea unor canale de comunicare eficiente între inspectorii de zonă și beneficiari, eliminarea programării audiențelor și organizarea periodică a comisiilor tehnice de urbanism. De asemenea, acesta sugerează modernizarea infrastructurii IT a Departamentului de Urbanism prin achiziția de calculatoare performante și reamenajarea birourilor.
„Inspectorii de zonă, sau persoanele care se ocupă de analiza PUZ-urilor și a documentației de autorizație, să comunice prin email, fiecare inspector să primească un număr de telefon mobil care să fie public astfel încât să poată fi sunat oficial sau să comunice pe WhatsApp. Acest lucru este un prim pas către digitalizare. Nu trebuie să îi sperie pe domnii inspectori faptul că în timpul programului pot fi sunați și întrebați despre stadiul proiectelor. Eu lucrez în mediul privat și vă spun că presiunea persoanelor care comandă proiecte este uriașă. Nu putem ca această presiune să o suportăm numai noi. Trebuie să avem tot timpul un răspuns, trebuie să avem mereu o colaborare între mediul privat și administrație.”
„Propun să se renunțe la programarea audiențelor la inspectorii de zonă din cadrul Departamentului de Urbanism. Este o colaborare extrem de greoaie. Din această cauză am ajuns să avem proiecte simple vechi de patru sau cinci ani. În zilele de audiențe, fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a vorbi cu mai mulți inspectori, inclusiv cu Arhitectul Șef, dacă este nevoie.”
Departamentul de Urbanism încă nu a ajuns în 2025! Trebuie ca cetățeanul să aibă parte de respect
Un alt aspect extrem de important subliniat de către arhitectul Chiriță Marian Jan, președintele Comisiei de Urbanism și consilier local din partea AUR este modul în care se prezintă, din punct de vedere tehnic, Departamentul de Urbanism din cadrul Primăriei Iași. Acesta a subliniat faptul că mobilierul este unul vechi, la fel și calculatoarele pe care lucrează inspectorii. Ori acest lucru duce la o mare problemă tehnică în prelucrarea informațiilor. Ba mai mult, cetățeanul ieșean, contribuabilul care dorește să dezvolte Iașul, trebuie să aibă parte de o primire corectă, cu respect. Acesta a vorbit despre faptul că a rămas uimit de ce a găsit la Brașov:
„Propun alocarea de bani pentru Departamentul de Urbanism pentru achiziționarea de calculatoare noi, performante. Inspectorii de zonă nu redactează doar documente Word. Se fac suprapuneri de planșe, se verifică planșe complexe, ori în aceste situații actualele calculatoare nu fac față. Cred că ar trebui modernizate birourile de la Departamentul de Urbanism cu mobilier nou, astfel încât acestea să fie cât mai primitoare pentru persoanele străine, dar și pentru personalul care lucrează aici.”
Ședințe regulate pentru decizii rapide și eficiente
Pentru a evita acumularea de proiecte nerezolvate și pentru a asigura o analiză temeinică a acestora, Chiriță propune organizarea regulată a comisiilor tehnice de urbanism. Aceste întâlniri ar trebui să aibă loc cel puțin o dată pe lună, astfel încât arhitecții să poată susține direct proiectele și să se evite blocajele birocratice care întârzie dezvoltarea orașului.
„Propun să existe comisii tehnice de urbanism în mod regulat măcar o dată pe lună. Ședințe la care toți arhitecții să fie invitați să-și susțină proiectele. Din câte îmi aduc aminte, cred că ultima comisie tehnică a fost în luna decembrie. De cele mai multe ori, se adună mai multe proiecte și, din această cauză, decizia și analiza lor se face contratimp. Propun o frecvență mai mare a acestei comisii pentru a se emite judecăți și analize corecte.”
„Am fost la Primăria Brașov la urbanism și vă rog să mă credeți că nu mi-a venit să cred cât de bine sunt organizați. Prima dată când am intrat am crezut că este o firmă IT, am ieșit și am întrebat paznicul, care mi-a confirmat că acolo este urbanismul Primăriei Brașov.”
Prin aceste măsuri, arhitectul Chiriță Marian Jan își propune să creeze un mediu urbanistic mai eficient, transparent și adaptat cerințelor actuale, facilitând dezvoltarea orașului Iași într-un mod sustenabil și modern. Ca un răspuns, Mihai Chirica a declarat că va ține cont de aceste observații. În încheiere, reiterăm faptul că aceste propuneri sunt de bun simț, sunt propuneri care trebuiesc puse în aplicare cât mai repede pentru că doar în acest fel Iașul se va dezvolta corect și uniform, iar cetățeanul va simți în sfârșit că are parte de respectul cuvenit.
Da, daa, dati drumul la bloace intre bloace, la bloace intre case, si in general la orice aberatie urbanistica vrea daunatorul imobiliar.
Nu ai inteles nimic din articol daca tu asta ai comentat….
Ce ai fi vrut tu sa inteleg?
Ca se cere modernizare si digitalizare departamentului de urbanism ca sa nu mai stai ca un prost pana are chef un inspector sa vina sa iti spuna ca nu ai voie sa faci ceva ce legal ai voi. Prin digitalizare nu mai poate interpreta oricine cum vrea daca ai voie sau nu, cum e in lege asa faci. Si s-ar emite si actele mult mult mult mult mai repede decat se face acum( daca ai avut nevoie de un CU in ultimii ani ca sa nu mai zic de AC stii foarte bine asta)
Va trebuie un Trump sau Georgescu sa va reveniti la realitate.fara spagute dati greu drumu la hartii. Respect 0 pentru cetateni in toata Romania.
PUG-UL, ESTE IMPORTANT, SA NU SE MAI CONSTRUIASCĂ HAOTIC !