În preajma sărbătorii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, desfășoară, pentru al patrulea an consecutiv, Festivalul Familiei.
Arhiepiscopia Iașilor organizează Festivalul Familiei, ediția a IV-a, pe 8 septembrie, în Parcul Expoziției din Iași
În acest an, evenimentul va avea loc în Parcul Expoziției din Iași, pe 8 septembrie, în intervalul orar 11:00-20:00.
„În tumultul de preocupări și de zbateri cotidiene, ne oprim pentru o clipă să oferim cinstire unei instituții cu rădăcini care merg până în Grădina Edenului: Familia. Festivalul Familiei este organizat anul acesta chiar în ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie. Cei doi părinți ai săi, Ioachim și Ana, deși având vârste înaintate, prin viața lor curată și prin rugăciunile lor contribuie la nașterea Mariei, cea din care se va întrupa Însuși Fiul lui Dumnezeu. Iată, așadar, cum o familie, doar una, a fost de ajuns spre a se schimba mersul unei lumi întregi care ședea în latura și în umbra morții (Matei 4, 16).
Cum au reușit aceasta Drepții Părinți Ioachim și Ana? Prin răbdarea multor cuvinte grele, iar nu prin influențarea mentalității contemporanilor. Prin viețuirea lor simplă, curată și devotată lui Dumnezeu, iar nu prin uz de putere. Prin nașterea unui copil, iar nu prin acțiuni de remodelare a societății. Prilej de întărire și pentru noi, cei de azi. Căci și astăzi putem schimba în bine fața lumii prin familiile care aleg să trăiască frumos, în conformitate cu autentica lor chemare, cea care vine de la Dumnezeu.
Așadar, să reflectăm și să acționăm; să problematizăm și să ne bucurăm; să subliniem cu glas mare acest adevăr validat în istorie: când avem familii bine închegate, clădite pe principii sănătoase, avem și o societate puternică, și o națiune care să poată privi spre viitor fără îngrijorare”, a transmis Pr. Constantin Sturzu, Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Festivalul Familiei este un dar pe care Biserica îl oferă familiei, comunității ieșene, adunând împreună oameni și activități de valoare, ce promovează frumusețea vieții și a familiei. Între aceștia se numără asociații, centre de educație, instituții, antreprenori sau alte entități ce vor derula ateliere pentru copii și părinți cu acces gratuit pe parcursul întregii zile.
Programul evenimentului cuprinde ateliere de creație, de povești, caligrafie, balet, muzică, pictat icoane, comunicare relațională, robotică, confecționare accesorii, preparat tăiței colorați, experimente științifice, cusut, prim ajutor, engleză, germană. Acestea vor fi susținute de invitații Festivalului Familiei: Tabere MMB, Parc Aventura, Centrul de educație timpurie „DimiKids”, Asociația „Erminia”, Școala de dans „Spirit of dance”, Alandala, YoungEngineers, Asociația Bucurie și Speranță, Doamna de științe, Lilibeth Clothes, Diana Siminciuc, Profa de Magie Relațională, Allegria cu Adelina Dolhascanu, Profa de caligrafie, Twinkle Star, Asociația „Împreună pentru Miroslava”, Cabinetul de recuperare medicală „Fiziotop”, Editura Doxologia, Asociația „Iași pentru viață”, Magazia Morăriței, Studio Pielărie Tania Gonzalez, Asociația „Caravana cu medici”, Omoni Atelier, Tăiței Grădinărești.
Corul de copii al Municipiului Iași, Teatrul de păpuși ZUM ZUM și Bogdan Ota vor susține momente artistice în cadrul evenimentului. Ediția din acest an va fi una inedită prin prezența pe scena festivalului a bursierilor Pro Vita Iași: frații Platon, frații Popescu, surorile Lazăr, frații Smeu și Maria Vieru. Toți provin din familii cu peste 7 copii și sunt talentați, foarte buni la învățătură, înscriși în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”. De altfel, Festivalul Familiei din acest an sprijină în mod direct bursierii Pro Vita, participanții fiind invitați să doneze pentru bursele lunare de studiu pe care Departamentul le oferă. Vizitatorii vor putea admira o expoziție cu lucrări artistice create de bursieri.
Festivalul Familiei, ediția a IV-a este organizat de Pro Vita Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași. Actualizări privind desfășurarea evenimentului sunt disponibile pe www.provitaiasi.ro.
Arhi… cine????????? Astia care ii pupa in cur pe homosexuali!!! Asta e stire importanta????????????
Se putea sa nu mananci tu un kkt?