Are 41 de ani, este o mămică mândră și arată absolut demențial! Gina Pistol se bucură acum, la un an după nașterea micuței Josephine, de o siluetă de invidiat, pe care a obținut-o cu multă disciplină, dar fără efort fizic. Dar oare cum este posibil acest lucru?
La fel ca oricare altă femeie, și frumoasa parteneră a lui Smiley a acumulat câteva kilograme în timpul nașterii, ajungând să cântărească chiar 80 de kg în momentul în care a devenit mamă.
Vedeta a început o dietă care a ajutat-o să ajungă la 65 de kilograme în doar cinci săptămâni
Chiar și așa, la scurt timp după naștere, vedeta a luat inițiativă și a început o dietă care a ajutat-o să ajungă la 65 de kilograme în doar cinci săptămâni. Aceasta nu a vizitat deloc sala de fitness și nici nu a încercat vreo pastilă miraculoasă, ci doar a ținut un regim alimentar, a cărui vedetă este, bineînțeles, peștele.
„Ca să vă răspund la o întrebare pe care o primesc destul de des. Nu cred că am slăbit foarte mult. Eu ajunsesem, dar rămâne între noi, la aproape 80 de kilograme, iar acum, după 5 săptămâni și câteva zile, am 65, dar la fel, rămâne între noi. Nu am timp acum și nici nu cred că am voie să fac mișcare, dar când o să mă mai eliberez, o să mă apuc de mișcare”, a scris ea pe rețelele de socializare.
Prezentatoarea Antenei 1 a împărtășit secretul unui trup perfect după naștere în mediul online, explicând, pas cu pas, cum a ajuns la un astfel de rezultat fără pic de mișcare. Dieta sa presupune doar respectarea temeinică a meniului de zi cu zi, un meniu care pare să fie absolut delicios și ușor de gătit.
Meniul cu care a reușit Gina Pistol să slăbească 15 kilograme după naștere
Mic dejun – budincă din semințe de chia cu mango
Gustare 1 – o limonadă cu cătină și cu sirop de arțar
Masa de prânz – file de șalău pane la cuptor cu piure de mazăre
Gustare 2 – chifteluțe din hrișcă cu salată frisee (andivă creață) și roșii cherry.
„De-a lungul timpului, corpul nostru trece prin tot felul de schimbări. Cu toate ne dorim „perfecțiunea”, acea perfecțiune pe care o vedem în online, pe sticlă sau prin reviste. De foarte multe ori, am pus presiune pe mine și pe corpul meu, mai ales pentru că sunt persoană publică. Cu trecerea anilor, însă, am învățat să mă accept și să fac „pace” cu mine. Evident că toate ne dorim să fim frumoase și susțin cu desăvârșire munca pentru o versiune mai bună a noastră, însă, totul prin răbdare și acceptare. Am trecut prin sarcină, perioada în care nu m-am blamat niciodată pentru vreun kg în plus (și am avut destule). Dar cum aș putea face asta, când acest corp mi-a oferit cea mai mare minune a vieții? Este un templu, care a oferit dragoste și protecție timp de 9 luni copilei mele, iar acum, nu-mi mai rămâne decât să-i ofer ofrande. Echilibrul cu tine însăți contează cel mai mult așa că ai grijă de tine, de sufletul și de corpul tău”, a scris ea.