Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie, a afirmat, marţi, ministrul de resort, Virgil Popescu.
El a participat la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Consiliului Concurenţei, ai Transelectrica şi ai bursei de energie OPCOM, pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.
„Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu şi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie şi se termină la 31 martie”, a precizat Popescu.
El a arătat că sunt în România 4,5 milioane de gospodării care consumă până în 1.000 de kWh pe an, ceea ce înseamnă peste 10 milioane de români.
Pentru energie termică vor fi date în continuare subvenţii de la bugetul de stat, a adăugat ministrul.
Dumitru Chisăliță, despre furnizorii de energie electrică: „Problemele le regăsim la toți”
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligență, a declarat că există probleme la toți marii furnizori de energie electrică, dar că vestea bună este aceea că au apărut potențiale măsuri.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligență, a vorbit despre situația actuală din România, în care oamenii se trezesc cu facturi la energie electrică de zeci de mii de lei, pe care nu și le permit să le plătească.
”Sunt vești bune și mai puțin bune. Vești bune că, în sfârșit, după ce trei luni de zile prețul energiei electrice și a gazelor naturale crește amețitor, începem să auzim niște potențiale măsuri. Deocamdată sunt potențiale măsuri pentru că nu vedem încă capul și coada acestor măsuri.
În acelși timp, sunt multe alte aspecte care vedem că încă nu sunt luate în discuții, și anume cauze care de fapt au determinat situația în care ne aflăm în momentul de față.
Sunt acele facturi care au ajuns eronat și, ca atare, consumatorii nu trebuie să le plătească, pentru că dacă nu există o realitate în ceea ce privește indexul sau celelalte elemente, dar crează un disconfort în privința rezolvării acelor situații.
Problemele le regăsim la toți marii furnizori. Sunt niște probleme de sistem care sunt determinate de faptul că oamenii nu au trecut într-adevăr cu totul dintr-o piață reglementată într-o piață liberă și sistemele, practicile, comportamentele sunt specifice unei piețe reglementate.
(…) Atât partea de pregătire a liberalizării, cât și partea de derulare, liberalizare și preîntâmpinare a acestor probleme puteau să fie făcute fără nicio problemă. Eu aș semnala un element mult mai grav cu care ne confruntăm pe această piață, faptul că, deși există o obligație în ceea ce privește anumite rapoarte în stabilirea prețurilor medii pe piață, pe care autoritatea trebuie să le facă, acestea nu sunt realizate. Ultimele rapoarte sunt publicate în urmă cu 6-7 luni, astfel încât acest fenomen determină o manipulare în piață, pentru că oamenii nu au o referință după care să se orienteze.
Dacă întrebi pe cineva care este prețul de referință la gazele naturale, toată lumea te trimite la anumite piețe, dar acelea sunt doar parțiale. În realitate, prețul este mult mai mic.
(…) Principala creștere se datorează unui comportament monopolist și legat de lipsa anumitor date din piață și se datorează unor comportamente nejustificate ale unor entități sau ale unor furnizori”, a declarat Dumitru Chisăliță, la Antena 3.