Prima pagină » Local » Aproape 100 milioane de lei, din proiectul PNDL, pentru câteva primării ieșene. Unii edili habar nu au ce investiții vor face!

Aproape 100 milioane de lei, din proiectul PNDL, pentru câteva primării ieșene. Unii edili habar nu au ce investiții vor face!

23 apr. 2022, 00:01, 1 ,
Andreea Andrei în Local

S-au alocat fonduri în cadrul Proiectului Național de Dezvoltare Locală. Unii edili habar nu au știu încă ce investiții vor face. Mai mult de atât, nici măcar nu știu că au primit fonduri, vacanța de Paște fiind luat în avans

Dintre cele 7 comune care au primit fonduri în cadrul proiectului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), mai mulți edili nu știau că au primit fonduri, deși tot ei au depus dosarele.

Printre proiectele către care vor pleca banii sunt cele de modernizare a rețelelor de apă și gaze naturale, lucrări asupra drumurilor și construcții de școli sau terenuri de sport.

tabel cu fonduri pentru unele comune din Iasi

Șapte comune din Iași au primit fonduri prin PNDL

Unii edili habar habar nu au ce investiții vor face cu banii de la PNDL!

muncitori ce pun tevi mari in pamant, in fundal un excavator

Lucrările cele mai costisitoare sunt cele din Popricani și sunt pentru instalația de apă și canalizare

Întrebați despre proiectele către care vor pleca fondurile primite de la PNDL, primarii comunelor care au primit finanțarea ori nu știau de fonduri, ori au bâlbâit proiectele cu care s-au înscris.

Primarul comunei Mironeasa, Elena Curcudel, a aflat de la reporterii BZI că a primit suma de 555.595 lei și a bâlbâit rapid că banii se vor duce către reparația drumurilor.

„Da` unde ați văzut dumneavoastră că mi-au dat bani? Nu știu cine a câștigat, dacă s-a finalizat… E vorba de 10 km de drum… de la calamități. Compania Națională de Investiții se ocupă de licitații, de încheierea contractelor, apoi se decontează. Chiar mă bucur că îmi dați veștile bune, că nu știam”, afirmă Elena Curcudel, edilul comunei Mironeasa.

În aceeași notă au răspuns și edili din Scobinți și Coarnele Caprei.

„Avem la școală o sală de sport și un corp de școală în extindere, acolo vom utiliza fondurile. Este proiect nou, sală de sport nouă și extinderea școlii, continuăm construcția”, declară primarul comunei Coarnele Caprei, Țibucaru Mihai.

Edilul din comuna Popricani, Ion Tănasă, are temele făcute, dând o explicație coerentă  în legătură cu fondurile primite.

„Fondurile vor merge către lucrările de apă și canalizare din comună. Pe proiectul PNDL 2 este proiectul acesta. Este deja în derulare, am mai primit acum o săptămână un milion și ceva ( n.r. – de lei), acum tot un milion. Lucrările au fost efectuate în pare parte și acum se decontează”, a declarat primarul comunei Popricani, Ion Tănasă.

un muncitor si un utilaj, asfaltare drumuri

În comuna Mironeasa se vor repara 10 km de drum

Drumuri, școli și rețea de apă în comunele ieșene prin PNDL

 În comuna Coarnele Caprei se va face o sală nouă de sport și se va extinde o școală din comună

În comuna Coarnele Caprei se va face o sală nouă de sport și se va extinde o școală din comună

Proiectul Național de Dezvoltare Locală are ca scop ca în fiecare localitate din țară să fie asigurat un set minim de servicii publice, în domeniile principale precum sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

În județul Iași cele șapte comune care au primit fondurile în valoare totală de 95.628.742,74 de lei sunt Coarnele Caprei, Comarna, Mironeasa, Popricani, Scobinţi, Șcheia și Tansa.

Câțiva primari nu au putut fi contactați, semn că vacanța de paște a început cu o zi mai devreme pentru aceștia. În timp ce unii edili nu știu ce investiții vor face cu banii primiți de la PNDL, alții nici nu știu că au primit aceste fonduri.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ce a postat Mihaela Rădulescu pe rețelele sociale imediat după moartea partenerului ei, Felix Baumgartner. Imaginea emoționantă
Playtech.ro
Declarația de dragoste sfâșietoare pe care Felix i-a făcut-o Mihaelei Rădulescu cu câteva ore înainte sa moara. Momente copleșitoare surprinse de celebrul parașutist
observatornews.ro
ANIMAŢIE. Cum şi-a pierdut viaţa femeia din Otopeni, în timpul furtunii devastatoare
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Evz.ro
Zodiacul și arta de a planifica. Care sunt cei mai strategici nativi
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cătălin Drulă, noul primar al Bucureștiului. Succesorul lui Nicușor Dan a fost deja decis
Playtech.ro
Se schimbă legea! Cum vor obține permisul de conducere tinerii șoferi care au avut categoria A1 și B1
Dailybusiness.ro
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
RomaniaTV
VIDEO: Mihaela Rădulescu a filmat săritura iubitului cu parapanta: Ăsta este Felix Baumgartner!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Felix Baumgartner a spus 3 cuvinte înainte să moară!
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii
  • De când sunt în desfășurare programele PNDL I și II, reporterii ar trebui să știe cum funcționează sistemul de plăți. Ei doar văd că pe site-ul MLDPA se dau ceva bani și întrebă primarii ce vor face cu ei! Fac o știre de doi bani și încearcă să scoată senzaționalul din ea. Oare nu se întreba de ce la o primărie se dau mai mulți bani și la alta mai puțin?
    Pt cei neștiutori, banii sunt pentru situațiile de lucrări (de drumuri, rețele edilitare sau civile) deja executate, pentru care constructorii asteapta in jur de 2 luni de la facturare să îi primească!
    Așa că dragi reporteri, incercati sa nu mai faceți ceva senzațional din ceva ce nu este!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iulie 2025
19 iulie 2025