Apollo, zeul zilei

Apollo sau Apolo este, in mitologia greaca si in mitologia romana, zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit si Phoebus-Apollo.

Era fiul lui Zeus si al lui Leto. Pentru ca Hera, din gelozie, ii refuzase lui Leto un loc unde sa poata naste, Poseidon a scos la iveala, din valurile marii, insula Delos. Acolo, dupa noua zile si noua nopti de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo si pe Artemis.

Crescand miraculos de repede, la numai cateva zile dupa nastere, Apollo, al carui arc si ale carui sageti devenisera temute, a plecat la Delphi, unde a ucis sarpele Python, odinioara pus de Hera sa o urmareasca pe Leto si care ulterior devenise spaima intregului tinut. Dupa aceea, Apollo a infiintat acolo propriul sau oracol, instaurand totodata si Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea si denumirea purtata de zeu, aceea de Pythius).

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, initiat de centaurul Chiron in tainele medicinei, nu s-a mai multumit sa vindece, ci a inceput sa-i invie pe cei morti. Acest fapt a atras asupra sa mania lui Zeus, care l-a omorat cu trasnetul sau.

Indurerat de pierderea lui si neputand sa se razbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului sau pe ciclopi, ucigandu-i la randul sau, cu sagetile lui. Singura vina a acestora era faptul ca faurisera trasnetul lui Zeus. Drept pedeapsa pentru actul sau necugetat, Apollo a fost osandit de Zeus sa slujeasca timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El si-a ispasit pedeapsa pazind turmele lui Admetus.

Apollo a iubit numeroase nimfe si muritoare, printre care pe Daphne, Cirene, Marpessa, Cassandra si uneori chiar tineri ca Hyacinthus si Cyparisus. Zeul era infatisat ca un tanar frumos si inalt, cu o statura zvelta si impunatoare. Era reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: initial, Apollo era considerat ca o divinitate temuta, razbunatoare, care, justificat sau nu, raspandea molimi sau pedepsea cu sageti aducatoare de moarte pe oricine ii statea impotriva.

Era socotit totodata zeu vindecator, priceput in arta lecuirii, si tatal lui Asclepios. Avea darul profetiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea ca, indragostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi initiat-o si pe ea in aceasta taina. Mai tarziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei si al artelor frumoase. Era infatisat, in aceasta calitate, inconjurat de muze, pe muntele Parnassus.

Apollo era zeul invocat in calatorii de cei care navigau pe mare, care proteja orasele si noile constructii. Se spunea ca impreuna cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetatii Megara, care fusese distrusa. In sfarsit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici si epitetul de Phoebus) si era identificat adesea cu insusi Soarele. Era serbat in numeroase centre ale lumii grecesti: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.

Avand, asa cum s-a aratat, un rol preponderent in mitologia greaca, Apollo a fost imprumutat de timpuriu si de alte neamuri. Era, de pilda, onorat de vechii etrusci si mai tarziu a fost adoptat si de romani. In cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, si tot acolo, pe vremea imparatului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

Bibliografie

Victor Kernbach, Dictionar de mitologie generala, Bucuresti, Albatros, 1995

Anca Balaci, Mic dictionar de mitologie greaca si romana, Editura Mondero, Bucuresti, 1992

George Lazarescu, Dictionar de mitologie, Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1992

N.A.Kun, Legendele si miturile Greciei Antice, Editura Lider, Bucuresti, 2003