Prima pagină » Culinar » Aperitiv rapid – Rulouri cu somon
Aperitiv rapid - Rulouri cu somon

Aperitiv rapid – Rulouri cu somon

17 apr. 2020, 09:40,
în Culinar

Gustările calde, aşa cum sunt rulourile apetisante din foitaj cu somon, îţi vor încânta papilele gustative, iar aroma lor minunată îţi va însenina zilele de sărbători!

Ingrediente:

500 g aluat foitaj
200 g somon afumat
200 g cremă de brânză
1 linguriţă mărar tocat

Pentru uns:

1 gălbenuş
2-3 linguri lapte

Mod de preparare:

Laşi foitajul la decongelat, apoi îl subţiezi puţin cu un sucitor, pe o suprafaţă presărată cu făină. Amesteci crema de brânză cu mărarul tocat şi ungi foaia de aluat cu această compoziţie. Aranjezi feliile de somon afumat şi rulezi. Tai felii cu grosimea de 1 centimetru şi le aranjezi într-o tavă cu hârtie de copt. Le ungi cu gălbenuş amestecat cu puţin lapte. Le pui la cuptorul preîncălzit şi le coci la foc mediu până se rumenesc. Decorezi după preferinţă şi le serveşti calde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *