Având în vedere problemele din anul 2020, cauzate de pandemia COVID-19, la Iași a avut loc o întâlnire importantă la Primăria Municipiului. Aceasta a avut în prim-plan lansarea unui apel pentru o finanțare adecvată a culturii din oraș
Comisia social-culturală, învățământ, culte și ONG-uri, din cadrul Consiliului Local (CL) al Primăriei Municipiului Iași a demarat consultările cu societatea civilă pe segmentul cultural, privind modalitatea de îmbunătățire a activităților ONG-urilor și instituțiilor de profil.
„Apreciem prezența numeroasă a reprezentanților din partea instituțiilor de cultură, dar și din partea societății civile, reprezentată de asociațiile culturale. Îmi doresc ca aceste întâlniri să continue și să reprezinte un punct stabil în colaborarea viitoare”, a menționat Marian Dalban, consilier local și președinte – Comisia social-culturală, învățământ, culte și ONG din cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași.
În cadrul dezbaterilor s-au conturat probleme care pun în dificultate realizarea actului cultural, mai ales în contextul epidemiologic
Cu acest prilej, dezbaterile au conturat probleme care pun în dificultate realizarea actului cultural, mai ales în contextul epidemiologic. Astfel, spațiul de desfășurare a activităților rămâne o problemă stringentă, iar asociațiile au fost puse în situația de a face plăți semnificative fără a avea încasările necesare. Lucrătorii din cadrul sectorului cultural independent au avut de suferit, ca urmare a lipsei unui real sprijin financiar de la autoritățile locale.
„În cadrul dezbaterilor am propus realizarea unei hotărâri de Consiliul Local care să unească sectorul independent cultural cu instituțiile culturale ieșene. În acest sens, vom propune la următoarele ședințe de CL Iași un proiect prin care să oferim cu titlu gratuit spații, săli din cadrul instituțiilor culturale publice, pentru asociațiile care au dificultăți în realizarea produsului artistic”, a mai spus Marian Dalban.
Asociațiile cuturale au prezentat o analiză clară, care demonstrează o finanțare scăzută din partea administrației publice locale
De asemenea, resursele financiare insuficiente pe zona culturală sunt o mare problemă. Asociațiile culturale au prezentat o analiză clară, care demonstrează o finanțare scăzută din partea administrației publice locale, prin Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general.
„Se impune actualizarea bazelor de date, care să cuprindă toate ONG-urile și instituțiile de profil din Iași, pentru realizarea unei mai bune comunicări. În vederea diseminării evenimentelor artistice în spațiul public este nevoie de o platformă comună, care să integreze toate aceste activități. Primăria Municipiului Iași trebuie să fie un liant între mediul de afaceri și sectorul cultural independent pentru atragerea de alte surse de finanțare: sponsorizări, donații etc.”, a mai punctat Marian Dalban, consilier local PSD.
În final, concluziile acestei întâlniri au arătat că: anul 2020 a fost unul extrem de dificil, iar încă un an sub auspiciile contextului pandemic și fără un real sprijin ar produce dezechilibre majore.