Mai multe cantități de mixtură asfaltică au fost comandate de ApaVital SA. Stația deținută de compania apă-canal încă nu a fost inaugurată. Cantitățile vor fi folosite pentru reabilitarea drumului public afectat de lucrările de extindere a rețelelor de canalizare
Compania de apă-canal din Iași lansează o nouă licitație în cadrul programului anual de achiziții. ApaVital SA organizează pe data de 17.02.2021 o licitație pentru furnizarea mai multor cantități de mixturi asfaltice. Procedura are o prevedere bugetară de 176.620 lei, fără TVA, aproximativ 40.000 de euro.
„În cazul în care adezivitatea bitumului față de agregatele naturale este mai mică de 80 la sută, este obligatorie aditivarea bitumului și reverificarea adezivității bitumului aditivat. În acest caz, contractantul va furniza toate detaliile necesare despre aditivul utilizat și va descrie metodologia folosită în procesul de control al amestecului aditiv – bitum, precum și tehnologia pe care o propune pentru preparare, stocare, transportul și punerea în operă a bitumului aditivat în vederea obținerii avizului investitorului. Materialele destinate fabricării mixturii asfaltice se vor verifica în conformitate cu prescripțiile din standardele respective. Verificările și determinările se execută de laboratoare autorizate/acreditate”, se arată în caietul de sarcini.
Lucrările la rețeaua de canalizare vor afecta trotuarele și carosabilul de pe domeniul public
Achiziția este organizată în contextul în care se va interveni la rețeaua de canalizare. Traseele afectate vor fi readuse la stadiul inițial. Necesarul ApaVital este de 508 tone de mixtură asfaltică folosită la întreținerea îmbrăcăminților rutiere și 1.000 kilograme de bitum tăiat.
„Livrarea se va face doar pe baza comenzilor emise de ApaVital SA, în funcție de necesarul de moment al societății. Unitatea contractantă își rezervă dreptul de a nu comanda în totalitate reperele din caietul de sarcini. Termenul de livrare este de maximum 4 ore de la primirea comenzii din partea beneficiarului. Cantitatea de livrare va fi de 2 tone la mixturi asfaltice și minimum 10 kilograme la bitum tăiat. Recepția cantitativă și calitativă se vor efectua la baza de producție a furnizorului (stația de asfalt) aflat pe raza muncipiului Iași, în prezența reprezentanților ambelor părți”, se mai arată în documentația procedurii.
ApaVital a lucrat cu firma de asfaltări a Primăriei Municipiului Iași
În trecut, ApaVital a finalizat o licitație pentru achiziționarea a 60 de tone de mixtură asfaltică. Procedura a avut o prevedere bugetară de 200.910 lei, fără TVA, aproape 42.000 de euro. Licitația a fost câștigată de către Citadin SA, societate aflată în subordinea municipalității, oferta financiară fiind foarte aproape de estimarea inițială. În aceeași perioadă, Citadin SA, a mai avut relații contractuale cu ApaVital. Pentru 230.000 de euro, societatea de asfaltări s-a angajat să repare străzile distruse în urma intervențiilor realizate de ApaVital. În altă ordine de idei, compania a lansat o nouă procedură pentru achiziția de accesorii și consumabile pentru laboratorul de apă potabilă. La procedura organizată recent au fost depuse 5 oferte din partea societăților Solagen Laboratory SRL, Awuator SRL, Tyd Elan SRL, Magesa Impex SRL și Merc International Impex SRL. Valoarea estimată a contractului este de 238.445 lei, fără TVA, aproape 50.000 de euro.