Mai multe loturi de contoare de apă rece vor ajunge în depozitele companiei ieșene ApaVital. Procedura pentru furnizarea echipamentelor este programată la finalul lunii martie 2022. Costurile sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro
Compania de apă-canal din Iași anunță noi achiziții. Astfel, pe 24 martie 2022, ApaVital SA Iași va organiza o licitație pentru achiziția mai multor loturi de contoare de apă rece, dar și accesoriile aferente. Valoarea estimată a contractului este de 7.312.890 de lei, fără TVA, aproape 1,5 milioane de euro.
”Livrarea se va face doar pe baza comenzilor emise de către ApaVital SA. Termenul de livrare este de maximum 30 de zile lucrătoare. Recepția se va efectua entității contractante, în prezența ambelor părți. În cazul în care marfa nu ajunge în timpul programului de lucru, aceasta va fi descărcată în ziua lucrătoare următoare”, se arată în caietul de sarcini.
Comisia de evaluare va alege oferta furnizorului cu prețul cel mai mic. Termenul de garanție solicitat este de 24 de luni. Durata de serviciu a contoarelor nu trebuie să fie mai mică de 10 ani. Echipamentele sunt destinate branșamentelor administrate de ApaVital. În trecut, ApaVital a organizat licitații pentru furnizarea mai multor loturi de piese de schimb pentru parcul auto din dotare.
ApaVital SA cumpără contoare de apă după ce a fost stabilit necesarul
Compania de apă-canal a stabilit un necesar de 16.321 de contoare, cu clasele de precizie B și C.
”Toate produsele trebuie să fie noi, de cea mai bună calitate și realizate în concordanță cu standardele interne și internaționale valabile în prezent, standarde care vor fi menționate în ofertă, la fiecare specificație în parte. Contoarele vor fi echipate cu filtru de impurități montat la intrarea în contor, pentru Dn 15 mm, Dn 20 mm, Dn 32 mm. Contoarele vor avea capac de protecție rabatabil, care să protejeze cadranul contorului de eventualele deteriorări mecanice și de depuneri, iar, la citire, aceasta să se poată rabata pentru a se putea citi indicațiile de pe cadranul contorului. Capacul va fi prevăzut cu „urechi” pentru sigilare, cu scop antifraudă. Contoarele vor fi echipate pentru citire de la distanță cu receptor (senzor) de impulsuri prin inducție de tip transmisie radio cu dispozitiv Cyble”, se mai arată în documentația licitației.
O achiziție similară a fost organizată și în 2021.
O firmă din București a câștigat contractul pentru furnizarea mai multor utilaje
Recent, ApaVital a finalizat licitația pentru furnizarea mai multor utilaje și a semnat contractul în valoare de 2,6 milioane de euro, fără TVA, cu societatea Grădinariu Trucks Solutions SRL, din București, deținută de Andrei Călin Grădinariu. În 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 91,1 milioane de euro, aproape 18 milioane de euro, profit de 2 milioane de lei, datorii de 26,4 milioane de lei, cu un singur angajat.
ApaVital a stabilit și lista de utilaje ce urmează să fie aduse la Iași: aspirator excavator pentru curățare sisteme de canalizare, autolaborator CCTV (monitorizare video a canalizării), hidrocurățitor combinat, hidrocurățitor combinat cu sistem de reciclare a apei, hidrocurățitor conducte și rezervoare tractabil, sistem de inspecție portabil destinat inspectării racordurilor laterale pentru diametre cuprinse între 70 și 400 mm și sistem de inspecție video cu tijă telescopică pentru verificări rapide ale rețelelor de canalizare.
Rămâne de văzut dacă ApaVital va adjudeca licitația pentru furnizarea contoarelor de apă rece.