O nouă procedură este anunțată de ApaVital, compania de apă-canal a județului Iași. De data asta este vorba despre asigurarea serviciilor de pază. Procedura este programată la începutul lunii iulie 2023. Oferta firmelor de pază cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare
Compania de apă-canal a județului Iași scoate la licitație serviciile de pază necesare pentru mai multe obiective din administrare. Astfel, procedura este programată pe data de 04.07.2023. Valoarea estimată a contractului este de 4.847.188 de lei, fără TVA, aproape 1 milion de euro.
„Personalul de pază să fie dotat corespunzător cu uniformă și însemne distinctive, mijloace tehnice de comunicare (stație radio), mijloace tehnice de apărare (baston, spray lacrimogen), mijloace de alarmare și semnalizare (fluier, lanternă), dotarea cu armamentul și muniția aferente pentru personalul de la posturile înarmate (societatea specializată de pază și protecție trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă că, în situația în care fi declarată câștigătoare, ulterior semnării contractului, va dota cu armamentul și muniția aferente personalul, conform planurilor de pază aprobate de structura de ordine publică din cadrul organului de poliție competent)”, se arată în caietul de sarcini.
Și anul trecut a fost organizată o procedură similară.
ApaVital are nevoie de pază pentru mai multe obiective
Serviciile de pază vizează, conform primului lot al procedurii, 20 de obiective din județul Iași, pentru care sunt necesare 24 de posturi, adică 169.494 de ore/an. Pe lista obiectivelor se numără stația de pompare Păcurari, stația Chirița, lacul de acumulare Chirița, stația de epurare (în apropiere de Holboca), stația de tratare Șorogari, stația de pompare CUG și alte obiective din Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos etc.
Al doilea lot al procedurii este destinat județului Neamț, unde sunt necesare 3 posturi de pază, adică 26.352 de ore/an. Sunt identificate 3 obiective în zona de captare Timișești. Contractul va avea o durată de 1 an, începând cu data de 1.01.2024. ApaVital desfășoară și un proiect de 500 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru extinderea rețelelor din județul Iași.
Compania de apă-canal investește într-o comună de lângă Iași
Nu în ultimul rând, ApaVital SA a anunțat investiții și în infrastructura din comuna Bârnova. Astfel, recent, autoritatea contractantă a demarat o licitație pentru interconectarea rețelei de distribuție a apei din comună cu cea a municipiului Iași. Valoarea estimată a contractului este de 2.180.280 de lei, fără TVA, aproape 500.000 de euro. Conform proiectului, conductele de aducțiune vor fi racordate la rezervorul Bârnova prin conducta existentă la intersecția șos. Bucium cu strada Petre Vancea. Mai mult, va fi executată o conductă de aducțiune pentru rezervorul Vișan, de 500 mc, la care se adaugă montarea unei stații de pompare.
ApaVital cheltuie 1 milion de euro pe serviciile de pază, dar rămâne de văzut dacă la sesiunea de deschidere a ofertelor se vor prezenta ofertanți.