Prima pagină » Economic Local » Apariția ursului din Mironeasa, monitorizată de autorități. Primar: „Au fost două apeluri la 112. Stăm în alertă”
Apariția ursului din Mironeasa, monitorizată de autorități. Primar: „Au fost două apeluri la 112. Stăm în alertă”

Apariția ursului din Mironeasa, monitorizată de autorități. Primar: „Au fost două apeluri la 112. Stăm în alertă”

28 mai 2024, 02:00, 2 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

Autoritățile monitorizează apariția ursului din Mironeasa, Iași. Un localnic a sunat la 112 și a semnalat prezența ursului atât pe timpul zilei, cât și seara. Primarul comunei susține că este stare de alertă

Pe data de 24 mai 2024, a fost semnalată prezența ursului în comuna Mironeasa, Iași. Zona unde a fost văzut exemplarul este populată. Un tânăr din comună l-a observat în timpul zilei, iar următoarea seară a sunat la 112. Potrivit primarului din localitate, s-au luat măsurile necesare în astfel de situații. Este stare de alertă în Mironeasa.

„Noi ne-am mobilizat cu toții imediat ce s-a aflat de prezența ursului. L-a văzut un băiat de 19 ani, din comună. Prima dată, l-a văzut vineri noaptea, a sunat la 112, apoi l-a văzut sâmbătă și a sunat din nou la 112. El spunea că i-a stricat clanța la poartă, că mergea pe gard, că era un urs mare. Noi am comunicat cu cei de la Direcția Silvică, stăm în stare de alertă. E bine să prevenim orice situație neplăcută”, susține Elena Curcudel, primarul comunei Mironeasa.

Este a treia zonă din Iași unde populația observă prezența animalului sălbatic și anunță autoritățile. Prima apariție a ursului a fost semnalată în comuna Dobrovăț.

Animalele sălbatice au apărut în mai multe zone din Iași în ultimii 3 ani

Ursul a dispărut o perioadă, însă la începutul acestui an a reapărut în zonă, fiind văzute urme de către un drumeț tot în pădurea Dobrovăț. Zona unde a fost identificat exemplarul este amplasată în fondul forestier, proprietate publică a statului, care se află în extravilanul comunei Dobrovăț, județul Iași, la aproximativ 5-6 km de satul Dobrovăț și la 25 km față de municipiul Iași. În aceeași perioadă, a fost semnalată prezența ursului și în pădurea din comuna Schitu Duca, iar autoritățile au atenționat populația să sune la 112, dacă văd animalul sălbatic. În toamna anului trecut, o ursoaică și doi pui au încercat să intre într-un magazin din comuna Ciohorăni, județul Iași.

Primarul a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit jandarmii și specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași. Populația trebuie să fie atentă, mai ales că în următoarea perioadă există riscul să apară mai multe exemplare. Specialiștii în silvicultură susțin că este posibil ca numărul exemplarelor care vin în pădurile din Iași să crească.

„Prezența lor este tot mai frecventă în zona noastră și vor veni tot mai mulți, mai ales că, în perioada următoare, culturile agricole și livezile încep să rodească. Urșii vor pleca după hrana și astfel vor ajunge la noi în număr mai mare. Toate acestea se întâmplă datorită creșterii natalității la urs și creșterea efectivelor peste optim, crește densitatea foarte mult, iar habitatul lor nu le mai permite să conviețuiască împreună. Atunci migrează”, susține Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași.

Autoritățile monitorizează apariția ursului din Mironeasa, Iași

Specialistul în silvicultură trage un semnal de alarmă și atenționează populația cu privire la pericolul la care se expune, dacă nu respectă niște reguli.

„Cetățenii trebuie să fie foarte atenți în deplasările lor, să o facă numai pe traseele turistice marcate, cu știrea administratorilor de fond forestier, astfel încât să se evite producerea de evenimente neplăcute. Populația trebuie să lase autoritățile să își facă treaba”, mai spune Gabriel Doncean.

Astfel, autoritățile din comuna Mironeasa monitorizează situația apărută în ultimele zile și atenționează populația să fie atentă și să sune la 112, dacă observă animalele sălbatice.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ada Galeș a fost diagnosticată cu cancer la 34 de ani. Actrița urmează să fie operată pentru a patra oară. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al parașutistului. Ce investighează
observatornews.ro
Scandalul PSD-PNL a ajuns la etapa "amante" şi "ciumpalaci". Miza tăierilor anunţate de Bolojan
Playsport.ro
Un tânăr a ajuns la balamuc după ce ChatGPT i-a validat teoriile despre metafizică și...
Evz.ro
Acestor zodii le surâde norocul. Vin vremuri de vis
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cum e privită Mihaela Rădulescu în Austria după moartea prematură a lui Felix Baumgartner
Playtech.ro
Pensionarii care ar urma să piardă peste 400 de lei din pensii de la 1 ianuarie 2026. Creşterea anunţată iniţial nu se mai aplică
Dailybusiness.ro
Produsul care aduce profit mai târziu decât se așteptau producătorii din România: „Piața era saturată de cele din Grecia”
RomaniaTV
SCANDAL în showbiz! Alexia Eram și Mario Fresh s-au certat într-un club de fițe din Mamaia. De față erau și iubiții lor. Aris a intervenit între ei!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Ce se întâmplă cu autopsia lui Felix Baumgartner. Abia acum s-a aflat decizia șocantă a autorităților
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2025
22 iulie 2025