În prezent, aparatura medicală joacă un rol foarte important în depistarea diferitelor afecțiuni cu care se confruntă pacienţii, dar şi în tratarea acestora. De aceea, recent, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași au fost achiziționate nouă infuziomate, un al doilea sistem de diagnosticare cu ultrasunete și un aparat pentru administrarea terapiilor plasmatice și de supleare renală. Aparatura medicală a fost achiziționată din bugetul de investiții al Consiliului Județean Iaşi. Valoarea totală a investiției se ridică la 570.000 de lei
Procesul de updatare a aparaturii continuă. Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iaşi, plănuieşte ca în anul 2023 să înlocuiască aparatura de tratament și în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă cu opt paturi. Conducerea spitalului a precizat că face tot posibilul pentru ca personalul medical să fie ajutat de aparatură performantă pentru a realiza gama de investigații care facilitează diagnosticarea pacienţilor. Totodată, aparatura modernă asigură mijloacele tehnice eficiente pentru un tratament cât mai ușor de suportat de către pacient.
Aparatură medicală, în valoare de 570.000 de lei, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași!
În cadrul Laboratorului de Imagistică de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași funcţionează două sisteme de diagnosticare cu ultrasunete. S-a hotărât achiziționarea unui al doilea aparat, în valoare de 390.000 de lei, deoarece sunt zile în care peste 40 de pacienți necesită investigații imagistice. Astfel, medicii reușesc să stabilească mai repede diagnosticul pacienților, reducându-se considerabil timpul de spitalizare.
„Pe lângă misiunea de a îngriji și trata cu dedicare și profesionalism fiecare pacient care se adresează Spitalului Clinic de Boli Infecțioase «Sf. Parascheva» Iași, facem eforturi pentru ca aparatura de care dispunem să completeze actul medical la cele mai înalte standarde. Pentru pacient, perioada tratamentului în regim de spitalizare, mai ales primele zile, vine la pachet cu investigații absolut necesare pentru stabilirea diagnosticului complet.
Acest proces premergător tratamentului necesită timp și răbdare din partea pacienților încercați de bolile care i-au adus la noi. Îi apreciem și le mulțumim pentru înțelegere și luptăm pentru a le face tot acest efort mai ușor de suportat. În cadrul Laboratorului de Imagistică am achiziționat un al doilea sistem de diagnosticare cu ultrasunete. Scopul acestei investiții este de a înjumătăți timpii de așteptare pentru pacienții noștri și de a face pași mai rapizi spre stabilirea diagnosticului, cu o durată mai mică de spitalizare și tratament.
Aparatul are o valoare de 390.000 de lei. În această perioadă, gradul de adresabilitate a crescut destul de mult. Avem zile în care numărul pacienților ce necesită investigații imagistice depășește 40. Laboratorul realizează radiologie clasică – radioscopie/radiologii, ecografie generală și ecografie de organ, ecografie generală (abdomen, pelvis), ecografie abdomen, ecografie pelvis și ecografie de organ”, a declarat dr. Florin Roşu.
Pentru Compartimentul de Terapie Intensivă au fost achiziționate nouă infuziomate și un aparat pentru administrarea terapiilor plasmatice și de supleare renală
De noi investiții a beneficiat şi Compartimentului de Terapie Intensivă al Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. A fost achiziţionat un aparat pentru administrarea terapiilor plasmatice și de supleare renală, în valoare de circa 170.000 de lei. De asemenea, au fost achiziționate nouă infuziomate care vor înlocui aparatele ce funcţionează de mai bine de 10 ani.
„Un alt aparat necesar va aduce un plus actului medical din cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă. A fost achiziționat un aparat pentru administrarea terapiilor plasmatice și de supleare renală. Mai exact este vorba un aparat vital pentru pacienții care necesită dializă. În felul acesta vom reduce transportul interclinic, putând realiza această procedură fără a muta sau deplasa pacientul critic.
Personalul medical a primit instructajul pentru gestionarea acestui aparat și urmează să îl utilizeze. Acesta se ridică la aproape 170.000 de lei. Tot în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă au fost achiziționate nouă infuziomate. Acestea optimizează modul de funcționare al perfuziilor, reușind să injecteze în mod continuu, cu debitul stabilit de medicul curant, tratamentul pentru pacienții îngrijiți aici.
Acest rol îl realizau aparate ce funcționează din 2012. Funcționarea lor până în acest moment s-a datorat respectării cu strictețe a programului de verificare, mentenanță și utilizarea acestora cu grijă și responsabilitate de întreg personalul din cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă. Valoarea infuziomatelor achiziționate este de 7.000 de lei”, a adăugat dr. Florin Roşu.
Dr. Florin Roșu a precizat că aparatură medicală, în valoare de 570.000 de lei, a fost achiziționată conform legii, prin licitație deschisă.
La buzunarul tău cat a ajuns esti mulțumit?