Scandalul de la înmormântarea lui Mihai Șora s-ar putea extinde. Fiul filosofului, Tom Șora, a acuzat că în ultimii zece ani de zile nu a avut acces la tatăl său, cu care nu a putut nici măcar să vorbească. Acuzațiile s-au îndreptat înspre soția cu 56 de ani mai tânără a filosofului, poeta Luiza Palanciuc.
Ulterior, aceasta a răspuns public și a spus că nu a intervenit între filosof și copiii lui, acuzând la rândul ei că fiul și fiica lui Șora nu ar mai fi fost interesați să își caute tatăl.
Ar putea începe scandalul pe averea lui Mihai Șora
Acum, conform România TV, în familia lui Șora ar putea izbucnit un nou conflict, asta pentru că filosoful lasă în urma sa o avere de un milion de euro, conform unor informații pe surse. E vorba în mare parte de obiecte de artă, la care se pare că Tom Șora va avea pretenții.
Conform aceleiași surse citate, în familie ar exista nemulțumiri privind testamentul lui Șora care i-a lăsat bunurile soției sale, fiii acestuia acuzând că Șora ar fi fost manipulat să facă asta.
Mihai Șora a avut trei copii, cu prima lui soție care a decedat în 2011, toți trei stabiliți peste hotare. Din nefericire, în 2021, unul dintre cei doi fii ai săi, Andrei, a murit.
Filosoful mai avea o fiică, pe Sanda Șora – care nu a putut fi prezentă la înmormântare, din cauza unor grave probleme de sănătate, și pe Tom Șora, cunoscut compozitor din München, care a venit la ceremonie și a schimbat complet atmosfera.
Tom Șora a cerut să ia cuvântul, i s-a dat un microfon și a susținut un discurs prin care a confirmat ceea ce se spunea, pe la colțuri, de mulți ani: Relația dintre el și tatăl său a fost blocată.
Vorbele i-au răsunat cu ecou în Biserica Albă, unde a fost depus trupul lui Mihai Șora, înainte să fie înmormântat la cimitirul Bellu, impresionându-i pe cei prezenți, până la lacrimi. A acuzat-o pe văduvă că a blocat comunicarea dintre ei, copiii, și tatăl său, dar și că au aflat despre deces de pe rețelele de socializare.
E un fenomen intalnit des in Romania dezmostenirea copiilor unor astfel de batrani practicata prin intermediul unor tinerele care le iau acestora mintile si ii indeparteaza de familie prin orice mijloc . Mai ales copii infiati sunt victime ale acestor indivizi care au lipeli si in justitie care e oarba in asemenea cazuri din motive lesne de inteles . Astfel odata ce au inceput treaba aceasta e ca si rezolvata , acestia pregatindu si din timp si martori pt eventualul proces la instanta numita parca in bataie de joc a drepturilor copiilor care ii faulteaza pe bamda rulanta pe copii excrocati . Beneficiarii pe nedrept ai acestor averi au legaturi puternice bine unse si in alte domenii ajutatoare gen medicina sau protectie sociala de la care obtin orice act necesar cu maxima celeritate. Dar pana la urma ticalosiile facute la vor iesi pe rat .
De unde a avut moșul milionul de euro? De la Ana Pauker?
De ce copiii nu au discutat împreună față în față cu tatăl lor și cu soția acestuia în timp ce era în viață Dacă erai interesat de tatăl lor îl lua cu ei în Germania
Copiii vin la moștenire si atat
Corect ! sunt rezervatari !
Ai dreptate, moșul a fost un mare pupator…
Aveți dreptate …..
Averea sa rămînă celui care ia fost alături pina la vîrstă asta.
Mi se pare foarte corect ca i-a dat dat tot acestei sotii pentru ca ea i-a fost alaturi pana la ultima clipa din viata.
Anonim:Jenant,sa ai un mil , euro și să te milogești pentru 6000 lei
„pentru că filosoful lasă în urma sa o avere de un milion de euro, conform unor informații pe surse”. Ce presa de cacat. Domnilor care scrieti despre „mosul” stergeti-va prin urechi. Putiti!
A avut o vechime în „cimpul muncii” de 30 de ani (1948-1977) și a mincât pensia 45 de ani.
Și tu ai fost la școală doar 3 ani
Nu stiu ce se face atata tam -tam pe averea acestui Metusala. Copiii au dreptul legal la 75% din avere, iar sotia supravietuitoare la 25%. Asta e valabil la bunurile la care exista acte de evaluare. Daca nu, va urma un proces lung si costisitor pana se va face evaluarea bunurilor ce vor fi partajate. Poetesa Luiza are parale sa sustina un astfel de proces? De aceea incurca lucrurile sa nu se ajunga la proces, fiindca sigur pierde mai devreme sau mai tarziu. Sigur a pus ceva la saltea in cei 8 ani cat a fost badanta neremunerata la ilustrul ilegalist.Daca ne gandim numal la reclama de la e-mag, tot a facut ceva euroi de vremuri tulburi.
Nu stiu ce se face atata tam -tam pe averea acestui Metusala. Copiii au dreptul legal la 75% din avere, iar sotia supravietuitoare la 25%. Asta e valabil la bunurile la care exista acte de evaluare. Daca nu, va urma un proces lung si costisitor pana se va face evaluarea bunurilor ce vor fi partajate. Poetesa Luiza are parale sa sustina un astfel de proces? De aceea incurca lucrurile sa nu se ajunga la proces, fiindca sigur pierde mai devreme sau mai tarziu. Sigur a pus ceva la saltea in cei 8 ani cat a fost badanta neremunerata la ilustrul ilegalist.Daca ne gandim numal la reclama de la e-mag, tot a facut ceva euroi de vremuri tulburi.
i-o luat coaiele in mana
mihai sora si cei de teapa lui au fostpupincuristi tuturor rahatilor bolsevisi de teapa cizmarului analfabet
toata marea adunare nationala o albie de porci printre care si acest soraFUI
banii de pe urma mosului care vezi doamne a muncit pe branci pentru milionul de euro ia placerea sexuala dela virilii tineri ce fericire o mai fi si asta
Toti cei care il acuza pe Sora sa prezinte dovezi.In viata trebuie sa te iei de oameni, nu dupa.Oricum, a fost un mare intelectual.De ce s-a insurat la o varsta venerabila, ca mai putea sau nu e problema lui si a nevestii. Mosul era un barbat verde se pare. Si cu o luciditate de invidiat.Este un caz exceptional sa ajunga cuneva pana la asemenea varsta. El era mai batran ca Romania de dupa Unire si era printre cei mai in varsta oameni de pe pamant. Toata stima!