Prima pagină » Cultural » Anunțul lui Victor Ciutacu, după 21 de ani de mariaj. „După niște drumuri chinuitoare…”

Anunțul lui Victor Ciutacu, după 21 de ani de mariaj. „După niște drumuri chinuitoare…”

01 iul. 2022, 10:00,
în Cultural

Victor Ciutacu și soția sa, Mana, sărbătoresc 21 de ani de căsnicie. Jurnalistul, în vârstă de 52 de ani, s-a îndrăgostit de soția sa în timpul facultății, iar de atunci au fost de nedespărțit. Imediat după examenul de licență, Victor și Mana au făcut cununia civilă, iar nunta religioasă a venit mult mai târziu, după nașterea băiatului.

Anunțul lui Victor Ciutacu, după 21 de ani de mariaj

Prezentatorul TV a oferit cu această ocazie un mesaj de-a dreptul emoționant.

„Se întâmpla fix acum 21 de ani. Împreună cu (deja de 6 ani) doamna Ciutacu și cu tânărul (de 4 ani) Vlad, după niște drumuri chinuitoare București-Segarcea și retur, plus dureri atroce de burtă și policlinici în regim de urgență, ne-am prezentat regulamentar la Mănăstirea Plumbuita. Ca să ne luăm și în fața Domnului. Ceea ce am și făcut și, dacă tot veni vorba, bine am făcut.

După care ne-am deplasat în grup organizat pe malul unei ape stătătoare, în Sud, conform tradiției, ca să benchetuim până la ziuă, fără dar la plic, împreună cu vreo câteva mâini de prieteni. Majoritatea ne-au rămas relativ aproape până-n zilele războiului ruso-ucrainean. Nu e chiar ca și cum ar fi ziua noastră oficială, dar zău că mi-e tare drag de noi, Ciutacii”, a povestit jurnalistul de la RTV, potrivit okmagazine.

Fiind o persoană care nu a ieșit în evidență, Mana se descria pe blogul personal astfel:

”Tot timpul am fost discretă. Şi nu pentru că mi-am impus. Pur şi simplu. Am avut toate ocaziile din lume să nu stau în umbră. Dar am ieşit doar când nu se putea altfel, când asta era soluţia de avarie. Comunicator fiind (şi purtător de cuvant, o vreme) am preferat să vorbesc numai despre brand, produs, serviciu, companie. Ştiu că, în lumea de azi, nu se face aşa. Nu se face doar aşa ceva. Mai ales, într-o asemenea poziţie fiind….Se face mult PR personal, se doreşte notorietate. Meniul zilnic al multora e compus din notorietate, recunoaştere, imagine”, scria soţia lui Victor Ciutacu pe blog.

Cine este Victor Ciutacu

Victor Ciutacu s-a născut pe 15 mai 1970, la Sinaia. Acesta este un jurnalist român de origine evreiască, redactor șef la cotidianul Jurnalul Național și fost moderator al emisiunii Vorbe Grele, transmisă de postul de televiziune Antena 2 și Antena 3 vineri seara. În prezent lucrează la postul România TV.

În anul 1989 se muta la București și se înscria la Universitatea Politehnica din București.

Între 1993-1995 era jurnalist la ziarul Meridian, iar din 1995 începea să lucreze în cadrul departamentului politic al ziarului Curierul Național. Lucra și la ziarul Adevărul, era consilier la APAPS și consilier al Ministrului Economiei, conservatorul Codruț Șereș.

Lucra ca editorialist și redactor-șef la Jurnalul Național. Modera emisiunea Vorbe Grele, unde avea de obicei ca invitați, politicieni.

Victor Ciutacu era un invitat frecvent al emisiunii Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea.

În martie 2013, Victor Ciutacu a decis să părăsească Intact Media Group și să se angajeze la postul România TV.

În octombrie 2015, ziarista Sorina Matei a fost obligată de instanță să-i plătească lui Ciutacu daune de morale în valoare de 3.000 de lei.

Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
redactia.ro
George Simion a plecat din țară în ziua în care Nicușor Dan a fost validat președintele României. Simion a fost surprins într-un loc neobișnuit la discuții
Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
a1.ro
Jennifer Lopez, accident vestimentar la un concert caritabil. Decolteul prea adânc a lăsat la vedere tot ce ascundea sub rochie
Playtech.ro
Bancnota românească pe care o cumpără colecționarii cu 2500 de lei. Nu este rară, mulți încă o au acasă
observatornews.ro
Ilie Bolojan şi-ar putea aduce city managerul în Guvern. Numele de miniştri vehiculate: Birchall, Cioloş sau Drulă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Veste de coșmar pentru sute de mii de pensionari. Promisiunile au rămas doar promisiuni
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
Playtech.ro
Românii care își distrug buletinele și pașapoartele pe TikTok riscă amendă. Ce spune legea despre acest trend periculos
Dailybusiness.ro
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
RomaniaTV
BOMBĂ în showbiz! Despărțire în familia Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur! Ea deja a plecat de acasă!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Becali îl DISTRUGE pe Simion: ''A luat-o razna și ia substanțe. Primește ordine din Austria. E un om terminat. La revedere, pentru mine nu mai există''
redactia.ro
Cum l-a numit Mihai Gâdea pe George Simion după ce președintele AUR a jignit femeile din România
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`