Anunț al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) Iași! Se suspendă toate evenimentele culturale pe termen nelimitat în contextul evoluției pandemiei de coronavirus. „Se suspendă toate evenimentele culturale, precum și accesul publicului vizitator în expozițiile permanente și temporare până la încetarea definitivă a stării de urgență instituite pe teritoriul României. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă rugăm să consultați atât site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, cât și pagina de Facebook, pentru informații suplimentare, pe parcursul acestei perioade”, anunță cei de la MNLR. În acest context, instituția a demarat o serie de activități on-line care să ofere publicului fidel informații interesante, antrenante și originale din zona culturală, literară, muzeală sau publicistică.