PNL a ratat o șansă extrem de importantă. Aceea de a-l determina, punând presiune pe el, pe Ludovic Orban să demisioneze. Ca răspuns demn la eșecul alegerilor legislative. Neîntâmplându-se acest lucru și urmând ca Orban să fie debarcat mai târziu cu ocazia viitorului Congres sau chiar deloc, dacă se va ține cu ghearele de scaun, întregul partid va fi expus. Și se va afla sub gloanțele propriului electorat. Mai există însă și alte semne rău prevestitoare. Care sugerează că în acest an PNL va fi strivit. |
Este firesc ca, dacă nu decontează pentru eșecul din alegeri conducătorul partidului, să deconteze în cele din urmă întregul partid. Așa se și explică de ce în PNL nemulțumirea crește în fiecare zi. Și este de neoprit. O eroare atrage după sine alte erori. Erorile din perioada preelectorală au avut drept consecință pierderea alegerilor. Erorile de după alegeri, cea mai vizibilă fiind absența demisiei de onoare a lui Ludovic Orban de la conducerea PNL, au atras după sine erori extrem de costisitoare legate de formarea coaliției și de modul în care au fost împărțite funcțiile ministeriale și pozițiile secretarilor de stat. În prezent algoritmul merge mai departe. Atât de departe încât urmează să fie împărțiți și prefecții, după ce aceștia sunt transformați juridic în demnitari de stat aparținători ai unor partide politice. Și iată, se pune și problema schimbării întregii conduceri a televiziunii publice. Unde din nou vom asista, după cuvenita târguială, la o împărțire a cașcavalului între cele trei partide ale coaliției. Membrii coaliției încep să tragă cu ochiul chiar și în direcția instituției Avocatului Poporului. În mintea lor și acolo este un os de ros. Și așa mai departe.
Erorile rezumate mai sus atrag după sine conflicte din ce în ce mai acutizate în interiorul principalelor două formațiuni politice aflate la putere. Ceea ce generează alte erori cu consecințe și mai grave. În USR-PLUS cuțitele sunt scoase de sub masă. Urmează confirmarea juridică a noului partid, după care un prim congres. Care va fi de alegeri. Bătălia se dă în acest moment între un Dan Barna din ce în ce mai contestat și un Dacian Cioloș aflat din nou pe creasta valului. Au ce să își reproșeze una alteia ambele tabere grupate în jurul liderilor lor. Indiferent însă cine va câștiga, dacă urmărim cu atenție logica, argumentele și tonul confruntării, putem observa cu ușurință că finalmente ofensiva se va îndrepta către PNL. Oricine va câștiga, Barna, Cioloș sau, cine știe, un al treilea, retorica în raport cu PNL va fi aceeași. Putem observa cu ușurință că USR-PLUS, aflat acum la guvernare după ce și-a adjudecat partea cea mai consistentă a Executivului, este mai critic la adresa partenerilor liberali decât a fost în cursul anului trecut când oficial nu făcea parte din Guvern.
La rândul său, PSD își va juca până la capăt rolul de partid de Opoziție care, deși nu și-a putut adjudeca puterea, a câștigat totuși alegerile legislative. Tocmai această frustrare va elibera energii care, cu necesitate, vor fi canalizate împotriva zonei mai vulnerabile a Executivului, zona care în prezent este acoperită de liberali.
În cursul acestui an, presiunea populației, în general exprimată prin presă, prin rețelele sociale sau direct în stradă, va fi formidabilă, iar energiile vor fi descărcate în direcția Palatului Victoria. Care și el va fi identificat cu PNL de vreme ce premierul e liberal.
Și, în fine, pentru ca măcelărirea PNL să se desăvârșească, iată s-a declanșat o bătălie internă pe viață și pe morte. Cu protagoniști extrem de puternici, cei mai mulți plasându-se in tabăra contestatarilor lui Ludovic Orban, adică a celor care vor să impună o schimbare de paradigmă. Deja a fost enunțată teza, deloc greșită, conform căreia vin vremuri extrem de grele pentru PNL, consecința fiind că pentru a rezista partidul trebuie să se prezinte în viitor în fața opiniei publice cu o garnitură de personalități de prim rang, capabile să facă față provocărilor care urmează. Și care , așa cum am văzut mai sus, vor fi multiple. Să traducem această teză. Protagoniștii ei susțin în termeni voalați că este necesară măturarea actualei garnituri aflate la conducerea partidului și instalarea unei echipe noi din care, firește, nu vor lipsi câteva capete de afiș afirmate în ultimul an.
Dacă există în plan politic o urgență maximă pe măsura provocărilor legate de combatere pandemiei și a crizei economice dar și a crizei sociale care s-a declanșat, aceasta nu poate fi alta decât o schimbare radicală a modului în care PNL se raportează la ceea ce numim interesul național și drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În caz contrar, PNL dispare. Și, atenție, nu pot să mă abțin să nu reamintesc faptul că din cele cinci coaliții una singură a rezistat un ciclu de patru ani. Toate celelalte s-au pulverizat pe parcurs. Iar atunci când s-au pulverizat, de decontat a decontat partidul care a dat primul ministru. Chiar și singura coaliție care a făcut față unui ciclu de patru ani, cea a Convenției Democrate, la capătul parcursului a fost silită să-și crucifice partidul aflat la timonă. Așa a decedat practic PNȚCD. Vine oare și rândul liberalilor, care reprezintă singurul partid istoric aflat încă în competiție? Să fie Ludovic Orban cel care bate ultimul piron în sicriul PNL?