Noi modificări fiscale vor intra în vigoare începând de anul viitor. Antreprenorii din Iași spun că toate aceste schimbări vor afecta mediul de afaceri și vor fi scumpiri în lanț. Modificările vor fi resimțite atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice
Anul 2024 se anunță a fi unul greu pentru antreprenori, dar și pentru angajați. Toate modificările fiscale ce vor intra în vigoare din ianuarie 2024 se răsfrâng asupra mediului de afaceri și, ca un domino, asupra angajaților. Modificările vizează atât persoanele fizice, cât și pe cele juridice. De exemplu, ca să combată evaziunea fiscală, a fost modificată legea pentru persoanele fizice. Astfel, banii a căror proveniență nu poate fi justificată vor fi impozitați. Impozitul pentru acest tip de venituri va crește de la 16 la 70 la sută, conform noii legi privind măsurile fiscale, care a fost publicată la sfârșitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, Legea 296/2023.
De la 1 ianuarie 2024, cumpărătorii persoane fizice care achiziționează un imobil cu destinația locuință, având o suprafață utilă de până la 120 de metri pătrați (fără anexe gospodărești) și un preț de până la 600.000 de lei (circa 120.700 de euro), vor avea de achitat o taxă pe valoare adăugată mai mare, de la 5 la 9 la sută. Clienții s-au grăbit să cumpere locuințele.
Anul 2024 vine cu scumpiri
Specialiștii în imobiliare spun că primul trimestru din 2024 va fi unul de probă.
„În general, primul trimestru, într-un an obișnuit, este mai lejer, nu se fac multe tranzacții. Însă sunt clienți care întreabă, se interesează, își pregătesc terenul pentru a achiziționa o locuință. Pentru că acestea se vor scumpi de anul viitor, vom vedea cum va evolua piața în următoarea perioadă”, susține Cristian Ionașcu, specialist în imobiliare.
De asemenea, din ianuarie 2024 se propune trecerea de la aplicarea cotei reduse de TVA, de 9 la sută, la cea standard pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs. Creșterea taxei pe valoare adăugată, de la 9 la 19 la sută, ce ar trebui să fie pusă în aplicare, de anul viitor, pentru alimentele care au mai mult de zece grame de zahăr pe suta de grame, va scumpi numeroase produse. Antreprenorii din Iași susțin că se vor mări prețurile dulciurilor și prăjiturilor cu cel puțin 20 la sută. Chiar și produsele de patiserie, sosurile sau sucurile acidulate vor fi mai scumpe.
„Noi vom fi nevoiți să mărim prețurile. Ne-am chinuit să le păstrăm la un nivel acceptabil pentru toată lumea, dar nu mai putem să facem asta de anul viitor, pentru că s-au adunat mai multe cheltuieli și nu ne mai permitem să plafonăm prețurile. De exemplu, un kilogram de prăjituri nu va mai fi 80 de lei, ci 100 de lei”, susține Mihaela Mihalache, cofetar din Iași. Vor fi taxate IMM-urile și multinaționalele.
Antreprenor: „Va fi jale de anul viitor”
Livrarea de alcool și băuturi alcoolice (cu excepția produselor pentru care se aplică nivelul zero al accizei) se efectuează numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată, la fel ca în cazul produselor energetice. Totodată, se introduc măsuri noi în ceea ce privește introducerea comenzii ferme și sunt prevăzute anumite informații clare de solicitare dintre furnizor și cumpărător la scoaterea produselor din antrepozitele fiscale/din locația în care au fost recepționate de destinatarul înregistrat, în cazul livrării acestor produse.
„Va fi jale de anul viitor! S-au adunat, în ultimii ani, mai multe taxe și impozite, modificări fiscale, toate pe repede înainte. Noi am fost nevoiți să ne adaptăm din mers. Nu este nicio situație în care antreprenorul, omul care are o mică afacere, se poate pregăti financiar sau emoțional pentru o schimbare. Vom vedea ce surprize ne mai face statul”, susține Ionuț, proprietarul unui magazin alimentar din Iași.
RO e-Factura este obligatorie de anul viitor
În perioada 15 decembrie 2023 – 30 iunie 2024, în situația în care atât furnizorul, cât și beneficiarul sunt înrolați în sistemul național RO e-Factura, facturile emise trebuie transmise în termen de cinci zile calendaristice de la data emiterii/termenul-limită de emitere a acestora, conform Codului fiscal. Începând cu 1 iulie 2024, pentru nerespectarea termenului de transmitere de cinci zile calendaristice se aplică amenda contravențională la nivelul stabilit anterior prin Legea nr. 296/2023, în funcție de tipul contribuabilului.
În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2024, furnizorul care are obligația să emită facturi electronice și să le transmită prin sistemul național RO e-Factura este sancționat atunci când nu respectă termenul de cinci zile lucrătoare de la data emiterii/termenul-limită pentru emiterea facturilor, conform Codului fiscal, fiind aplicat nivelul amenzilor stabilit anterior prin Legea nr. 296/2023, în funcție de tipul contribuabilului. Începând cu 1 iulie 2024, amenda pentru comunicarea prin alte metode a unei facturi pentru care este obligatorie transmiterea prin RO e-Factura va fi de 15 la sută din valoarea facturii (baza și TVA) – atât la furnizor, cât și la beneficiar.
Amenda se aplică pentru persoane impozabile stabilite în România, care au calitatea de furnizor, respectiv de beneficiar. Toate aceste modificări anunțate din 2024 vor fi urmate de scumpiri la alimente, dar și alte produse nealimentare.
Dar totusi, de cate ori mai scump decat in … occident ?