Antreprenorii din Iași au depus în programul „IMM Invest 2022” cereri pentru obținerea creditelor, în valoare de peste 100 de milioane de lei. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) mai primește solicitări până la 30 iunie 2022
Ieșenii au solicitat credite în valoare de peste 100 de milioane de lei în programul „IMM Invest 2022”. Interesul este ridicat din partea potențialilor beneficiari care vor să-și salveze afacerile afectate de pandemie și scumpirile din ultimul an. Cererile mai pot fi depuse până la 30 iunie 2022, iar până la 30 iunie 2023 poate fi efectuată plata grantului (partea de finanțare nerambursabilă). În acest an au apărut modificări la program, precum majorarea plafoanelor, în sectorul pescuitului și acvaculturii, în domeniul producției primare de produse agricole, sectorul alimentar și celelalte domenii de activitate.
De asemenea, garanțiile de stat pentru acest an sunt de 10 miliarde de lei, dintre care 5 miliarde de lei sunt alocate subprogramului Agro IMM Invest. Bugetul schemei de ajutor de stat a fost majorat și va ajunge pentru 48.726 de beneficiari, la nivel național. În funcție de activitatea fiecărei companii, ieșenii pot cere 290.000 de euro, 345.000 de euro sau maxim 2,3 milioane de euro.
Antreprenorii din Iași pot obține credite cu dobânzi avantajoase
Primul program lansat în anul 2020 cu scopul de a ajuta antreprenorii afectați de pandemia COVID-19 a avut succes în Iași. Primul ieșean care a primit finanțarea de la bănci este Romică Scripcariu, antreprenor din Iași care comercializează echipamente de încălzire. A luat un credit în valoare de 510.000 de euro, pentru capital de lucru și investiții. Patronii restaurantelor, barurilor, firmelor de transporturi sau service-urilor auto din Iași au depus cereri în programul IMM Invest, în acest an. Cele mai mari sume solicitate de antreprenorii din Iași în programul derulat în ultimii doi ani sunt cuprinse între 1,5 și 2 milioane de euro.
Potențialii beneficiari pot consulta Ghidul de completare a cererii online și pot vizualiza modelele de completare a diferitelor tipuri de declarații IMM, înainte să demareze procedura de înscriere.
Ieșenii pot cere ajutoare financiare de la Fondul de Garantare
Alte programe derulate de Fondul de Garantare, în acest an, sunt cele pentru ieșenii cu afaceri în mediul rural. Astfel, Rural Invest și Agro IMM Invest sunt disponibile celor care vor să acceseze fondurile pentru a acoperi pierderile cauzate de pandemia COVID-19. Programul Rural Invest asigură accesul fermierilor la creditele garantate de stat. Aceștia pot accesa minimum 100.000 de lei, drept ajutor de stat sub formă de garanții pentru împrumuturi sau ca ajutor de stat sub formă de grant (n.r. – grantul reprezintă o sumă de bani acordată drept finanțare nerambursabilă pentru îndeplinirea unui scop). Bugetul schemei de finanțare este 530 de milioane de lei. Prin implementarea acestui program se estimează acordarea ajutoarelor de stat unui număr de 4.286 de beneficiari.
Rural Invest oferă fermierilor acces la finanțare pentru o serie de investiții precum achiziția de teren agricol sau cea de utilaje agricole. Obiectivul programului este susţinerea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi industriei alimentare, precum şi a întreprinderilor din alte domenii care îşi localizează producţia în mediul rural și urban mic, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.