Antonia este una din cele mai îndrăgite artiste din țară. Vedeta și-a îngrijorat fanii de pe rețelele de socializare în cursul acestei zile, deoarece s-a filmat la spital, cu perfuzia în mână, iar urmăritorii și-au pus imediat semne de întrebare.
Antonia e foarte activă în mediul online, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ceea ce face. Vedeta a surprins pe toată lumea în urmă cu scurt timp, atunci când aceasta s-a afișat pe contul său de socializare cu o perfuzie la mână.
Antonia s-a fotografiat cu perfuzia în mână
După ce au apărut imaginile în mediul online, fanii s-au întrebat ce a pățit vedeta, dacă s-a întâmplat ceva cu ea, însă Antonia a ținut să liniștească pe toată lumea spunând că e vorba de niște vitamine și nu are nimic grav. Nu e pentru prima oară când își face un astfel de tratament, astfel că fanii au fost liniștiți că nu s-a întâmplat nimic.
Antonia a treversat momente dificile de-a lungul timpului, iar vedeta povestea în trecut că a fost foarte afectată de hate-ul pe care l-a primit pe rețelele de socializare. Iubita lui Alex Velea a trecut prin clipe dificile din cauza mesajelor pe care le-a primit pe Instagram.
Antonia și Alex Velea nu s-au căsătorit
Antonia și Alex Velea nu s-au căsătorit până în acest moment, chiar dacă cei doi sunt împreună de ani de zile. Cântăreța abia anul trecut a primit divorțul din partea fostului ei soț și în sfârșit s-au separat oficial după o perioadă de mai mult timp.
După acest moment, Alex Velea și-a luat inima în dinți și i-a adresat mamei copiilor săi marea întrebare, iar evident răspunsul Antoniei a fost cel mult așteptat.
Acum aceștia urmează să se căsătorească, însă Alex Velea preciza că își dorește să nu mai existe restricții și să poată avea parte de o nuntă liniștită așa cum au visat ei întotdeauna, astfel că momenten nu se poate vorbi despre un viitor astfel de eveniment.