Atenție șoferi: ninsori abundente și probleme la transporturi. Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe pentru românii care pleacă în Germania

Atenție șoferi: ninsori abundente și probleme la transporturi. Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe pentru românii care pleacă în Germania

02 dec. 2023, 18:40,
BZI.ro, în National

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în landul german Bavaria că, din cauza ninsorilor abundente din noaptea de 1-2 decembrie, există perturbări semnificative ale transporturilor aeriene și rutiere.

Mai multe aeroporturi au fost nevoite să își limiteze operațiunile, ceea ce a determinat anularea a numeroase curse, precum și dificultăți majore în gestionarea logisticii aferente zborurilor deja aterizate (preluare pasageri și bagaje ș.a.).

De asemenea, pe drumuri se circulă cu dificultate, astfel încât autoritățile responsabile din capitala de land, München, au recomandat populației să rămână în locuințe și să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt absolut necesare.

Cetățenii români pot cere asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular al României la München, +49 89 553307 sau +49 89 98106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență: +491602087789.

Prognoză meteo pentru decembrie

Vremea va fi rece la începutul lunii, urmând ca în ultima săptămână a anului temperaturile să crească și să fie mai ridicate decât cele normale perioadei. Ploile vor fi ușor excedentare în prima jumătate din decembrie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 4 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024.

Săptămâna 4 – 10 decembrie

Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 11-17 decembrie

În acest interval, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 18-24 decembrie

ANM anunță că în această săptămână temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai coborâte în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 25 – 31 decembrie

În ultima săptămână din decembrie, Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile vestice şi nord-vestice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *