Noi alerte emise de specialiștii de la ANM. Ploile au pus stăpânire pe țara noastră și pare că așa o să fie toată luna iunie. După codurile emise ieri de meteorologii, iată că astăzi au apărut altele două. De această dată este vorba de unul galben care vizează cea mai mare parte din țară, și un portocaliu care vizează două județe: Constanța și Tulcea.
Cod galben și cod portocaliu de ploi
Primul cod emis de meteorologi duminică, 13 iunie 2021 este galben și expiră la orele 23.00. Avertizarea ANM anunță fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei și local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 l/mp și izolat 35-40 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65-70 km/h în vestul și sudul Olteniei, iar în Carpații Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăși 90-100 km/h.
Potrivit prognozei, local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, cu precădere în Transilvania.
Cod portocaliu în județele Tulcea și Constanța
Duminică, 13 iunie 2021, de la orele 14.00 până la orele 23.00 este în vigoare un cod portocaliu valabil pentru zona Dobrogei. Sunt afectate județele Tulcea și Constanța.
Potrivit alertei ANM, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
Va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50-60 l/mp.
De luni, 14 iunie intră în vigoare o informare meteo de vreme rea: manifestări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate. Informarea ANM este valabilă pentru toată țara până pe 16 iunie la orele 10.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în jumătatea de est a țării și local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și, pe arii restrânse, 25-50 l/mp.