Prima pagină » Cancan » Anișoara Dabija, schimbare radicală. Detalii neștiute din viața cântăreței

Anișoara Dabija, schimbare radicală. Detalii neștiute din viața cântăreței

30 mart. 2022, 13:08,
în Cancan

După o căsnicie eșuată, Anișoara Dabija este fericită în momentul de față alături de cei trei copii. Aceasta a trecut prin momente grele alături de fostul soț, datorită abuzurilor de care a avut parte. După ce s-a separat de Dumitru Gușevatii, cântăreața a avut o aventură cu dirijorul Nicolae Botgros. În urma acesteia, vedeta a adus pe lume o fetiță.

Ana Dabija a menționat într-un interviu că i-a respectat decizia lui Nicolae Botgros de a nu rămâne împreună și nu regretă nimic din ceea ce s-a întâmplat. Aceasta îi este recunoscătoare deoarece a venit în viața sa la momentul potrivit, cântăreața fiind depresivă la momentul respectiv.

Anișoara Dabija a slăbit vizibil după cel de-al treilea copil

Interpreta de muzică populară în vârstă de 41 ani este de origine din Chișinău. Aceasta are trei copii Alin, Cătălin și Nicoleta. Din postările sale de pe rețelele de socializare se poate observa cât de mult își iubește cântăreața copii. Fiii săi, fiind mai mari sunt pasionați de muzică, studiind vioara și acordeonul. Mezina familiei a venit pe lume acum trei ani, fiind rodul unei aventuri dintre vedetă și Nicolae Botgros. Cei din familia artistului au aflat abia după ce cântăreața a născut. Având o căsnicie de 50 ani cu răposata sa soție, nu s-a pus problema unui divorț. Fiul dirijorului, Corneliu Botgros a precizat că nu a dezbătut prea mult acest subiect cu tatăl său, dar a declarat că a procedat corect în situația dată.

„Am vorbit o singură dată acest subiect și l-am înțeles pe tata cap-coadă. În interiorul lui cred că simte că n-ar fi trebuit să se întâmple asta, dar dacă s-a întâmplat trebuie să facem ceva. El a procedat ca un bărbat adevărat, și-a asumat responsabilitatea, eu zic că a procedat corect.”, a declarat Corneliu Botgros.

 După ce a făcut o pauză de la lumina reflectoarelor, Ana Dabija a fost invitată la emisiunea „Prima Oră”, de la Prime Moldova. Vizibil schimbată și cu zâmbetul pe buze, aceasta a slăbit destul de mult după ultimul copil. O altă interpretă de muzică populară ce ține la silueta sa, este Andrada Cerna. Vedeta din Hunedoara este una din cele mai dorite cântărețe de muzică populară, datorită frumuseții sale.

Viața zbuciumată a cântăreței

Alături de fostul soț, Anișoara Dabija a trecut printr-un adevărat calvar. Artista a pus punct mariajului pe care l-a avut cu Dumitru Gușevatii, după 15 ani. Aceasta a declarat că fostul său soț era agresiv atât fizic, cât și verbal. Artista a fost nevoită să meargă la psiholog împreună cu cei mici și tatăl acestora pentru a putea rezolva situația, însă nu a reușit.

„Așa era el, violent, Plus, alcoolul. (…) Mă șantaja, îmi spunea că mă va face de rușine. Dar când a apărut Nicoleta, noi nu mai trăiam împreună, trăiam ca vecini'”, a declarat Ana Dabija.

Interpreta de muzică populară a menționat că mezina familiei i-a oferit curajul de a pleca din căsnicia toxică pe care o avea. De asemenea, fiii săi au înțeles decizia cântăreței de a pleca de lângă tatăl lor. Cei mici au fost foarte fericiți când au plecat din casa, unde locuia alături de Dumitru Gușevatii. Anișoara Dabijia a mai menționat faptul că are un singur regret, că nu a părăsit mai devreme mariajul toxic pe care îl avea. Când și-a început relația cu Nicolae Botgros, artista era separată de doi ani de zile de fostul soț, deși locuiau în același apartament. 

„Dar locuiam în același apartament pentru că nu voia să plece, dar noi eram doi vecini. Eu eram cu copiii, el era cu… doamna cu care locuiește acum, cu concubina lui”, a declarat cântăreața.

Deși a avut parte de o viață plină de greutăți, Anișoara Dabija este fericită la momentul actual alături de copiii săi. O altă interpretă de muzică populară ce a dus o viață plină de greutăți este Irina Loghin. Aceasta s-a retras din lumina reflectoarelor în timpul pandemiei și nu știe dacă va mai reveni pe scenă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024