Prima pagină » International » Angela Merkel prevestește un eșec al summitului la care participă și Klaus Iohannis
Angela Merkel prevestește un eșec al summitului la care participă și Klaus Iohannis

Angela Merkel prevestește un eșec al summitului la care participă și Klaus Iohannis

19 iul. 2020, 12:12,
în International

Cancelarul federal german Angela Merkel a estimat drept „posibil” ca cei 27 de lideri ai ţărilor din UE, reuniţi de vineri la Bruxelles, să nu ajungă la un acord duminică asupra planului de relansare post-coronavirus, în privinţa căruia se menţin divergenţe profunde, informează AFP şi dpa.

„Există multă bunăvoinţă (…), însă este de asemenea posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat”, a declarat Merkel la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri pe care ea a calificat-o drept „decisivă”. „Nu pot spune nici acum dacă va fi găsită o soluţie”, a insistat Angela Merkel, a cărei ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a UE, scrie agerpres.ro.

La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, care susţine acest plan alături de Germania, a atenţionat că un „compromis” nu ar putea fi atins cu preţul ambiţiosului proiect european. În pofida „disensiunilor”, Macron a apreciat că un acord este încă posibil.

Angela Merkel şi Emmanuel Macron s-au întâlnit duminică la ora 09:30 (07:30 GMT) cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a decide ce cale ar trebui urmată, după 48 de ore de discuţii care nu au dispus la concesii aşa-zisul grup al „frugalilor”, în frunte cu Olanda şi din care mai fac parte Austria, Danemarca şi Suedia, foarte rezervaţi asupra acestui proiect. Finlanda are de asemenea o poziţie apropiată de acestea.

Comisia Europeană a propus iniţial un pachet de 750 de miliarde euro, dintre care 500 miliarde euro sub formă de granturi şi 250 miliarde euro în credite. Sâmbătă, preşedintele Consiliului European a propus ca valoarea pachetului general de relansare economică, de 750 de miliarde de euro, să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 de miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 de miliarde de euro.

Fiind necesară unanimitatea statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare şi a condiţiilor de acordare a fondurilor respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 noiembrie 2024
25 noiembrie 2024