Prima pagină » Actualitate » Angajatul unei spălătorii auto a fost călcat intenţionat cu maşina de un şofer nervos, în Bucureşti – VIDEO
Angajatul unei spălătorii auto a fost călcat intenţionat cu maşina de un şofer nervos, în Bucureşti - VIDEO

Angajatul unei spălătorii auto a fost călcat intenţionat cu maşina de un şofer nervos, în Bucureşti – VIDEO

09 sept. 2021, 10:40,
Elena Nicoleta Bujor, în Actualitate

Accident rutier în parcarea unui complex comercial din Capitală. Un bărbat a fost lovit intenționat cu mașina de un șofer nervos. În momențul de față, cercetările în acest dosar au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată, miercuri seara, 8 septembrie 2021, că în parcarea unui complex comercial, un bărbat, angajat al unei spălătorii auto a fost lovit de un autoturism.

A fost găsit șoferul care a lovit cu mașina un bărbat, într-o parcare din Capitală

Având în vedere faptul că din primele date reieșea că incidentul ar fi fost comis cu intenție, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe Tribunalul București și Serviciul Omoruri, informează, joi, 9 septembrie 2021, Poliția Capitalei.

„Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. A fost efectuată cercetarea la fața locului și au fost audiate mai multe persoane. În urma activităților investigative și de cercetare penală a fost depistat autoturismul. De asemenea a fost stabilită identitatea unui bărbat, care posibil s-a aflat la volanul autoturismului”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Procurorul criminalist a dispus măsuri pentru depistarea autorului și pentru clarificarea situației. Conducătorul auto este cercetat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *