Prima pagină » Local » Angajații ieșeni din sistemul sanitar își cer drepturile în instanță. Sanitas Iași are zeci de procese pe rol

Angajații ieșeni din sistemul sanitar își cer drepturile în instanță. Sanitas Iași are zeci de procese pe rol

11 mai 2022, 02:05,
în Local

Angajații ieșeni din sistemul sanitar își cer tot mai mult drepturile în instanță, în acest sens, în perioada pandemiei, fiind deschise peste 100 de procese. Angajații din spitalele ieșene sunt nemulțumiți, deoarece promisiunile făcute în timpul pandemiei nu le-au fost onorate, iar ei nu și-au  primit drepturile bănești.  În anul 2021, Sindicatul Sanitas Iași a deschis nu mai puțin de 69 de procese colective, dintre care cele mai multe au fost câștigate.

În anul 2022, conform lui Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, sindicatul va deschise numeroase procese, deoarece personalul TESA din spitale, a fost eliminat din categoria angajaților care au primit majorări salariale în decursul acestui an. Conform președintelui sindicatului, revendicările angajaților TESA sunt perfect justificate, ei cerând doar cee ace li se cuvine prin lege.

o imagine cu Iulian Cozianu, presedintele Sanitas Iasi

Angajații din spitalele ieșene sunt nemulțumiți, deoarece promisiunile făcute în timpul pandemiei nu le-au fost onorate, iar ei nu și-au  primit drepturile bănești

Sindicatul Sanitas Iași a deschis 69 de procese colective, în anul 2021, pentru mii de angajații din sistemul sanitar

Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva Iasi

Foarte mulți angajați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași își cer drepturile în instanță. Astfel, în anul 2021, Sanitas Iași a deschis 10 procese, din care 3 au fost finalizate și câștigate, angajații obținând plata sporului de până la 30%

De la debutul pandemiei Covid-19, Sindicatul Sanitas Iași a intentat peste 100 de acțiuni în instanță, în care sunt implicați mii de ieșeni, care activează în sistemul sanitar. Cea mai mare parte a proceselor vizează neacordarea stimulentului de risc și a sporului de 30% pentru perioada stării de urgență. În aceste procese sunt implicați angajații de la Spitalul de Pneumoftiziologie personalul din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, angajații Spitalului Municipal Pașcani, angajații de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, Spitalul Orășenesc Hârlău, Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași și Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. „Nicolae Oblu” Iași. În cazul angajaților din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, în anul 2021, au fost deschise 11 procese. Dintre acestea, 7 au fost finalizate. Astfel, în cazul Centrului I Holban, angajații au pierdut stimulentul, restul celorlalte procese fiind câștigate.

Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. „Nicolae Oblu” Iași

Cea mai mare parte a proceselor vizează neacordarea stimulentului de risc și a sporului de 30% pentru perioada stării de urgență

Procesele privitoare la acordarea voucherelor de vacanță au fost pierdute

Spitalul de Copii Sfanta Maria Iasi

O altă parte importantă din procesele pe care Sindicatul Sanitas Iași le are pe rol în această perioadă vizează neacordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași. În acest sens, Sanitas a deschis 15 procese, iar 8 dintre ele au fost finalizate și au fost pierdute

În ceea ce privește procesele pe care le portă în instanță angajații de la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași, din cele 10 procese deschise, în 2021, doar 2 au fost finalizate. Acestea au fost câștigate, angajații din sistemul sanitar obținând plata sporului de 10%. În ceea ce privește procesele deschise pentru angajații de la Spitalul „Socola” Iași, din totalul de 4 procese, au fost finalizate doar 2. În ambele cazuri s-a câștigat plata sporului de 15%.

În ceea ce privește Spitalul Municipal Pașcani, dintre cele 6 procese deschise, în 2021, doar două au fost finalizate, ambele fiind și pierdute. Foarte mulți angajați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași își cer drepturile în instanță. Astfel, în anul 2021, Sanitas Iași a deschis 10 procese, dintre care 3 au fost finalizate și câștigate, angajații obținând plata sporului de până la 30%.

Pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, în anul 2021-2022, au fost deschise 21 de procese. Din totalul de procese, 4 au fost finalizate și câștigate, obținându-se plata unui spor de 5%. La Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. „Nicolae Oblu” Iași, au fost deschise 16 procese. Dintre acestea, doar un singur proces a fost finalizat, angajații câștigând sporul de 30%.

O altă parte importantă din procesele pe care Sindicatul Sanitas Iași le are pe rol în această perioadă vizează neacordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. În acest sens, Sanitas a deschis 15 procese, iar 8 dintre ele au fost finalizate și au fost pierdute.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Playtech.ro
Staţiunea verii, la doar o oră de Bucureşti. Pentru 35 de lei pe zi te bucuri de piscine, şezlonguri ca în Grecia şi tobogane uriaşe
observatornews.ro
Copilul lui Ganea a murit în urma accidentului provocat de tatăl său. Câţi ani de închisoare riscă acum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodia care va primi o moștenire importantă până la finalul lunii iunie 2025
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Pasărea care zboară la cea mai mare înălțime. Una a lovit un avion la 11.300 de metri în 1973
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iunie 2025
07 iunie 2025