Angajații care lucrează de acasă au deprins mai multe obiceiuri dăunătoare, care le pot afecta sănătatea. Printre acestea se numără mâncatul în fața calculatorului sau statul prea mult pe scaun sau în pat.
Radu Sava lucrează de acasă pentru o companie din SUA, iar munca de acasă l-a ţinut numai în pijamale.
De asemenea, lucratul numai de acasă şi lipsa unui program l-a afectat şi psihic.
„Stăteam foarte mult timp în pat după ce mă trezeam, nu găseam un motiv să mă dau jos. Mă dădeam în special să mănânc. Mă puneam la birou, că eu am desktop de la muncă, n-am laptop, deci tot era o chestie. Mă puneam pe scaun şi nu mă mai ridicam de acolo până la finalul zilei. (…) Tot timpul, mă îndopam şi crănţăneam. Eu am fost la limita unei depresii destul de crunte cu toată chestie asta de work from home”, a spus Radu Sava, potrivit descopera.ro.
O pauză de 10 minute la fiecare 30-40 de minute
Medicul Valeria Herdea recomandă celor care lucrează de acasă o pauză de 10 minute la fiecare 30-40 de minute și exerciţii în faţa unui geam deschis.
„Este esenţial să ne odihnim ochii, să privim la distanţă. Nu în ultimul rând, să avem grijă să mergem la toaletă. Este esenţial să ne reglăm consumul de lichide să avem măcar un pahar de 100 ml lângă noi”, a afirmat Herdea.
Acesta a indicat și o alimentaţie bogată în multe vegetale, crudităţi, peşte, lapte, brânzeturi, fiind excluse carnea roşie sau grăsimile.
Ce ne recomandă medicii
La rândul său, psihologul Eduard Puiu recomandă schimbarea în casă a locului de lucru, iar cei care au curte să lucreze de afară, unde e aer curat, scrie Mediafax.
„Să facem oarece schimbări pentru a percepe creierul o situaţie diferită şi alte sisteme, alte trasee. Este necesar. Dacă nu, intră în rutină şi revine acea situaţie de anxietate”, a explicat Puiu.