Sunt angajări în Armată în Iași dar şi în alte judeţe din România. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că au început procedurile de înscriere. Sunt peste 1000 de locuri disponibile la nivel național și candidatul poate aplica pentru oricare dintre acesta. Fiza de flotant nu este luată în considerare de autoritățile române.
Asta în condiţiile în care MApN a iniţiat recent o nouă campanie de recrutare de voluntari în Armata Română, în următorii 3 ani oficialii dorind să contracteze peste 10.000 de persoane. Voluntarii vor primi bani și nu vor acea același statut ca al unui angajat în armată. Totuși, acesția vor obține o renumerație de 1800 de lei pentru perioada în care stau în pregătire și 30% din solda unui militar în momentul în care nu au pregătire.
Angajări în Armată la Iași! Iată pe ce posturi poți aplica
Conform comunicatului emis de către MApN, se fac angajări în Armată în Iași şi în mai multe judeţe. Posturile vizate sunt cele de soldat profesionist și pentru a se înscrie, candidaţii trebuie să aibă un comportament curajos, disciplinat. În total ministerul a scos la concurs peste 1000 de locuri în toată țara. La nivel de Iași sunt scoase 13 astfel de posturi. ”Campion” la numărul de locuri disponibile este Bucureștiul cu 193 de poziții.
„Soldat/gradat profesionist – o profesie care impune respect. Ești curajos, disciplinat, tenace și ambițios? Te așteaptă 1.049 de locuri în 33 de județe și în București: Alba – 20; Argeș – 15; Bacău – 50; Brașov – 24; Buzău – 16; Brăila – 6; București – 193; Bistrița-Năsăud – 2; Călărași – 12; Cluj – 23; Constanța – 200; Covasna – 15; Dâmbovița – 16; Dolj – 45; Giurgiu – 15; Galați – 7; Hunedoara – 17; Harghita – 6; Ilfov – 98; Iaşi – 13; Ialomița – 9; Maramureş – 34; Mureș – 19; Neamț – 5; Olt – 10; Prahova – 11; Sibiu – 23; Satu Mare – 1; Suceava – 2; Timiș – 10; Tulcea – 74; Vrancea – 31; Vâlcea – 1; Vaslui – 26.
Ca un fapt bine de precizat menţionam că un candidat poate aplica pentru orice post indiferent de județul de domiciliu. Totuşi, candidatul se poate înscrie doar în judeţul în care acesta are documentele locative. Viză de flotant nu se ia în considerare, iar înscrierea candidaţilor nu se poate realiza online şi poate fi făcută în perioada 2 mai – 17 iunie în anul curent.
Ce salarii sunt în armata română?
La nivel de 2020, existau salarii bune în armata română. De exemplu, potrivit rapoartelor oficiale, un simplu soldat incasa lunar peste 2000 de lei. Cu toate că poate nu sună foarte bine, dar beneficiile angajării în armată sunt multe. De exemplu există o stabilitate al locului de muncă, soldatul beneficează separat de mai multe sporuri dar și de asigurarea plății chiriei. Desigur, dacă soldatul optează să se ducă în teatrele de operațiuni, acesta va fi plătit separat:
![](https://media.bzi.ro/unsafe/700x368/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2022/05/1200x630.png)
Soldații români participă activ în teatrele de operațoiuni internaționale unde câștigă în plus
Maior – 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)
Locotenent gradație 4 – 3.445 lei
Sublocotenent – 2.958 lei
Plutonier gradație 4 – 3.107 lei (se adugă sporuri)
Sergent major – 2.933 lei (se adaugă sporuri)
Sergent gradația 4 – 2.618 lei
Caporal gradație 4 – 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
Soldat – 2.236 lei
Desigur, soldatul are posibilitatea de a avansa în grad, dar pentru a face acest lucru trebuie îndeplinite mai multe condiții. Cea mai importantă este obținerea unei diplome de studii superioase și susținerea altor examene. Așadar, sunt angajări în Armată la Iași şi în alte județe din România, iar candidații trebuie să treacă prin mai multe testări pentru a putea intra în sistem.