Vedeta de la Pro TV Andreea Esca a recunoscut că nu își pensează niciodată sprâncenele, ținând cont de sfatul pe care i l-a dat bunica ei. De asemenea, jurnalista are și un ritual zilnit care o ajută să-și mențină tenul curat, sănătos și strălucitor. Nu în ultimul rând, Andreea Esca a precizat că nu ține diete după ureche dar apelează la ajutorul nutriționiștilor când este nevoie.
Andreea Esca, în vârstă de 50 de ani, este una dintre puținele celebrități cărora le place să-și păstreze un look cât mai natural. Astfel, ea a fost adesea apreciată pentru felul în care arată, fiind considerată un model demn de urmat.
Andreea Esca nu se pensează niciodată
Îndrăgita jurnalistă Andreea Esca nu este adepta intervențiilor estetice pentru a-și remodela corpul sau pentru a-și îmbunătăți aspectul tenului. Mai mult, aceasta se folosește de metodele tradiționale de menținere a frumuseții, cum sunt alimentația sănătoasă și mișcarea.
Prezentatoarea știriloro de la Pro TV a mărturisit că din rutina ei de înfrumusețare/îngrijire lipsește un obicei pe care majoritatea femeilor îl consideră indispensabil, și anume pensatul. Vedeta susține că nu s-a pensat niciodată și nici nu are de gând să facă acest lucru. Ea a lăsat forma sprâncenelor nealterată la îndemnul bunicii sale, care o sfătuia să nu recurgă la acest procedeu cosmetic.
Andreea Esca a ascultat sfatul bunicii și, de-a lungul anilor, nu s-a lăsat convinsă de nimeni să meargă la pensat. Astăzi, jurnalista recunoaște că se bucură că nu s-a pensat până acum deoarece a revenit moda sprâncenelor stufoase.
„Nu mă pensez pentru că bunica mea, când eram adolescentă, îmi spunea tot timpul să nu mă pensez pentru că o să mi se strice forma și sprâncenele sunt frumoase așa. Eu o iubeam foarte mult și țineam la sfaturile ei, astfel încât nu a fost nimeni în stare să mă convingă să mă pensez. Uite că acum au revenit la modă. În sfârșit, sunt la modă. Ce făceam dacă nu mai aveam sprâncene? Se poartă acum mari, rebele, în toate sensurile”, a mărturisit Andreea Esca pentru ego.ro.
Andreea Esca și ritualul ei zilnic de menținere frumuseții tenului
Pentru a-și menține tenul curat, sănătos și strălucitor, prezentatoarea are un ritual de la care nu se abate niciodată și pe care-l face seară de seară, indiferent de cât de obosită este. Pe lângă acest ritual, ea a mai dezvăluit că folosește cremă de contur pentru ochi de aproape trei decenii.
„Am fost întotdeauna foarte riguroasă cu demachierea și, oricât aș fi de obosită, mă demachiez în fiecare seară și folosesc o cremă de hidratare. Am folosit o cremă de contur de ochi de la 20 de ani, când cineva mi-a spus că râd atât de mult încât cu siguranță o să fac riduri în jurul ochilor”, a explicat Andreea Esca.
Legat de menținerea siluetei, vedeta apelează la ajutorul nutriționiștilor când este nevoie și nu ține diete după ureche. Ea spune că nu poate ține un regim de slăbire pe o durată prea mare de timp și preferă să urmeze câteva principii sănătoase de alimentație.
„Lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel. Nu mănânci șnițel, care are și carne, și ou, și făină. Sau nu mănânci carne cu cartofi”, a adăugat Andreea Esca.