Garda Forestieră din Suceava a inițiat o investigație într-un caz de posibilă infestare intenționată a unei păduri, după ce în apropierea comunei Moldovița, într-o pădure privată, au fost descoperite patru posibile capcane cu feromoni plasate pe copaci. Anunțul a fost făcut vineri de reprezentanții Gărzii Forestiere, potrivit Agerpres.
Conform autorităților, aceste capcane cu feromoni sunt substanțe chimice sintetice care au scopul de a atrage insectele dăunătoare copacilor, astfel încât acestea să poată fi capturate și eliminate.
„Amplasarea lor se face în baza unui plan exact, în suprafeţe infestate, cu înscrierea într-un inventar şi în baza unor măsuri de management ulterior. Prin numărarea insectelor capturate se determină natura şi intensitatea lucrărilor de combatere necesare. În general, se amplasează o nadă la 50-100 de hectare. Prin amplasarea nadelor pe arbori sănătoşi se atrag insectele în pădurea respectivă şi se produce uscarea ei într-un timp scurt, generând false ‘produse accidentale’”, au explicat reprezentanții Gărzii Forestiere.
Pădure infestată în mod intenționat cu nade feromonale
Conform legislației în vigoare, dintr-o pădure se poate exploata doar atât lemn cât crește în mod natural, astfel încât volumul și calitatea pădurii să rămână constante. Pentru proprietarii privați, această regulă limitează veniturile, deoarece doar cantități mici de lemn pot fi recoltate anual.
În cazul în care pădurea este afectată de atacuri masive de insecte și începe să se usuce, se poate solicita legal tăierea unor volume mari de lemn.
„Menţionăm că anterior faptelor descoperite, în pădurea respectivă se ceruse depăşirea cotei anuale de recoltare a masei lemnoase şi erau puse în valoare câteva sute de metri cubi de produse accidentale. Începând cu anul 2016, distrugerea intenţionată a pădurilor este considerată atentat la securitatea naţională a ţării”, au adăugat experții silvici.
În urma acestor descoperiri, Garda Forestieră a depus o plângere penală pentru distrugerea intenționată a pădurii.