Anamaria Prodan susține că a depășit divorțul de Laurențiu Reghecampf, însă fiul lor, Bebeto, resimte încă efectele separării.
Impresara a declarat că băiatul este victima bullyingului la școală, unde colegii îl ironizează și îi arată imagini legate de conflictul părinților.
Anamaria Prodan dezvăluie că fiul său, Bebeto, este victima bullyingului la școală
Impresara a vorbit deschis despre traumele suferite de fiul său, Bebeto, pe fondul mediatizării intense a relației dintre tatăl copilului, Laurențiu Reghecampf, și Corina Caciuc. Deși a trecut o perioadă de la divorț, Bebeto nu reușește să-l ierte pe tatăl său și refuză orice contact cu frații vitregi.
„E mai greu pentru el, că sunt răi copiii și îi arată poze și tot felul de nenorociri, și râd de el, și atunci e cumva… nu înțelege de ce. Încerc și recunosc, am trecut și eu prin toate fazele: ură, răutate, durere și disperare, și i-am explicat că încet, încet, și el le va parcurge la fel. Până intervine detașarea
Bebe nu își cunoaște frații, a refuzat, din cauza perechii lui Reghecampf. A fost atât de multă mizerie și nenorocire încât… Să fiu sinceră, n-am putea să ne uităm către așa ceva. Dacă așa am crescut și eu, și așa mi-am crescut copiii, și așa l-am învățat chiar și pe Reghecampf să nu coboare în altă lume. Eu n-am ce să îi explic copilului meu”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Unica.ro.
Chiar dacă Bebeto nu pare interesat de ceea ce se întâmplă cu tatăl lui și cu noua lui familie, rana abandonului este profundă. „Nu-l interesează. Dar probabil că-l doare. Nu că nu este parte la așa ceva, că nu cred că o să fie vreodată, dacă mă întrebi pe mine, prin ce a trecut și cât a suferit. Cred că este doar durerea abandonului pe care tatăl lui l-a aplicat față de el, dar cumva l-a iertat din punctul ăsta de vedere, că știe că așa a trăit și primul lui frate, Luca. Căci, în momentul în care m-a cunoscut pe mine, Laurențu a uitat de tot”, a mai spus impresara.
Anamaria Prodan, solidară cu fostul soț în momente dificile
Laurențiu Reghecampf a fost demis de la conducerea echipei Esperance Tunis, la doar câteva luni după ce preluase formația tunisiană, în noiembrie 2024.
„Atunci când îl văd că este la pământ, că i s-a prăbușit cariera, că i s-a dus respectul și tot, îi scriu mesaje. Îi spun să nu uite că este foarte bun, că nu poate uita fotbalul și că trebuie să se ridice. Îi spun că dacă nu se ține de ceva, va ajunge foarte jos și nu va mai putea să se ridice, pentru că nu va mai avea pe nimeni să îl ajute. Chiar și copiii mă întreabă despre el”, a declarat Anamaria Prodan la emisiunea Fresh by Unica.
Anamaria Prodan a declarat că fostul soț, Laurențiu Reghecampf, evită în general comunicarea, răspunzând foarte rar la mesajele trimise de ea.
„Probabil când este în deznădejdea cea mai mare mă răspunde. De multe ori m-am gândit că poate mă ia în bătaie de joc, dar nu sunt mesaje cu intenții negative. Este un proiect pentru mine și mă doare că nu îi răspunde”, a adăugat impresara.
Acum, după ce a trecut prin toate aceste probleme, Anamaria Prodan susține că fiul său, Bebeto, este victima bullyingului la școală.