Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne actualizează în fiecare zi la ora 13:00 datele cu privire la numărul infecțiilor, vindecărilor și deceselor de COVID-19 în România.
Până astăzi, 14 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.247 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate și externate.
Astfel, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi a prezentat câteva concluzii:
„Se pare că totuşi suntem într-o scădere a cazurilor noi.
Dacă comparăm cu trendurile din alte ţări, încă suntem aproape de platou, la fel şi Marea Britanie (UK).
Numărul cazurilor active este în continuă scădere, cu toate că a crescut simţitor capacitatea de testare.
Cu banda roşie e marcat „platoul”, deci, în concluzie, pericolul nu a trecut, dar suntem în direcţia bună. Să vedem cum va arăta tabloul săptămâna viitoare.”, a declarat Mihai Chirica, edilul oraşului Iaşi.