În căutare de bani pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul trimite ANAF-ul după contribuabilii suspectați că nu-și declară sursele de venit.
Agenția Națională de Administrare Fiscală i-a luat, din nou, la ochi pe românii care fac bani din chirii.
„Autoritățile de la noi din țară au tot încercat în ultima perioadă să crească nivelul de colectare a taxelor și impozitelor la bugetul de stat.
În contextul în care tot mai mulți proprietari închiriază locuințe fără un contract, cei de la ANAF au publicat un nou ghid privind chiriile, cu reguli stricte.
„Proprietarii sunt înștiințați că sunt obligați să înregistreze contractele de închiriere la ANAF”
În primul rând, proprietarii sunt înștiințați că sunt obligați să înregistreze contractele de închiriere la ANAF. Acest lucru se va face în termen de 30 de zile de la semnarea contractului.
În plus, vor avea de plătit și un impozit de 10% pe veniturile din chirii, după ce se va scădea o cotă de cheltuieli de 20% din suma totală.
De exemplu, la o chirie de 2.500 lei, echivalentul a 500 euro, un proprietar va plăti la stat un impozit lunar de 200 de lei.
Românii care realizează venituri din chirii mai trebuie să depună, anual, declarația unică pentru anul fiscal anterior, iar cei are vor realizează venituri din chirii mai mari de șase salarii minime brute pe economie vor avea de plătit și contribuția la sănătate, care este tot de 10%”, spun jurnaliștii Antena 3 CNN.
Taxele de la protv cand le colecteaza? Hai sictir anaf. Statul roman nu exista.