Prima pagină » Sport » Ana Maria Brânză, declarată cea mai bună spadasină a lumii, a anunțat că se retrage din sport – VIDEO

Ana Maria Brânză, declarată cea mai bună spadasină a lumii, a anunțat că se retrage din sport – VIDEO

07 dec. 2021, 17:27,
în Sport

Ana Maria Brânză a anunţat că se retrage, la o săptămână după ce a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, pentru a cincea oară. Sportiva de 37 de ani a ajuns la concluzia că e momentul să încheie socotelile cu sportul de performanţă.

„Se pare că se încheie. Peste 20 de ani petrecuţi în sala de scrimă… A fost ultima competiţie (n.r. Cupa Mondială) pentru mine.

Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru că nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva cred că din copilărie mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc

E momentul. Acest moment a venit, ştiu treaba asta, nu mai am motivaţie să merg mai departe.

Ţin să vă mulţumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, oamenii cu care am crescut, cu care am făcut echipă, începând de la federaţie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, COSR, toţi oamenii care au fost implicaţi în povestea asta şi sper să scriem poveşti frumoase pentru sportivii români.

Vă iubesc pe toţi şi vă mulţumesc, mai ales vouă care sunteţi pe social media şi aţi fost alături de mine, atunci când s-a terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat nuca-n perete, de la începutul competiţiei.

Sper să rămâneţi alături de mine, pentru că s-a încheiat un capitol din viaţa mea, dar cu siguranţă vor urma alte surprize. Mă duc să termin de plâns”, a spus Ana Maria Popescu (Brânză), pe vlogul personal.

Ana Maria Popescu, declarată cea mai bună spadasină a lumii pentru a cincea oară

Pe 27 noiembrie, Ana Maria Popescu, vicecampioana olimpică la Tokyo 2020, a fost declarată de Federația Internațională de Scrimă cea mai bună spadasină a lumii în sezonul 2020 – 2021.

Astfel, românca primește această distincție pentru a cincea oară în carieră, fiind un record în această disciplină.

Medalia olimpică de argint de la Jocurile Tokyo 2020 a încheiat un sezon lung si greu, în plină pandemie, pentru spadasina română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`