Ana Maria Barnoschi s-a căsătorit cu iubitul ei, Vlad Bălău. Vedeta de la Kanal D a postat mai multe fotografii și filmări din ziua în care ea și Vlad au spus DA în fața ofițerului stării civile. Prezentatoarea de televiziune a optat pentru o ținută de poveste bleu-plastel.
Ana Maria Barnoschi s-a căsătorit cu iubitul ei
Ana Maria Barnoschi și logodnicul ei, Vlad Bălău, s-au cununat civil vineri, 14 iunie. Vedeta de la „Roata norocului” a optat pentru o rochie mini bleu pastel. Rochia, realizată de o creatoare de modă din România, a fost accesorizată cu mănuși, bijuterii cu pietre prețioase bleumarin și pantofi Amina Muaddi.
Mirele a ales o ținută bleu pastel alcătuită din sacou în carouri, pantaloni clasici și o cămașă albă. Cu tot cu pantofii Loafer Suede Slip-on Bej, ținuta lui Vlad a ajuns la în jur de 7.000 de lei, adică aproximativ 1.400 de euro. În ceea ce o privește pe Ana, rochia ei a fost realizată pe comandă, însă alte rochii create de același designer au prețuri între 3.000 și 8/000 de lei. În trecut, Ana a pozat în creațiile respectivului designer.
„A fost despre noi, despre călătoria noastră, despre ultima zi de domnișoară și prima din familia noastră. Căsătoria nu înseamnă doar să ne privim unul pe celălalt, ci să privim împreună în aceeași direcție, de la mine către noi”, a scris vedeta de la Kanal D pe Instagram.
Ana Maria Barnoschi s-a logodit în Grecia
Ana Maria Barnoschi și Vlad Bălău s-au logodit în 2022, într-o vacanță în Santorini, Grecia.
„A fost o surpriză totală, nu mă așteptam absolut deloc. Eram în vacanță în Santorini. Știa că îmi doresc ca momentul respectiv să fie unul intim, nu îmi doream să fie foarte mulți oameni de față și exact așa a și fost, între noi. De-asta am și fost extrem de emoționați. Cel mai mult m-a impresionat emoția pe care o avea, ceea ce a făcut ca momentul să fie unul cu adevărat special”, a povestit prezentatoarea TV atunci.
La finalul anului trecut, Ana spunea cum își imaginează ziua nunții cu iubitul ei.
„Mi-o imaginez perfectă din toate punctele de vedere. Cu vreme bună, sper să fiu relaxată, pentru că sunt o persoană perfecționistă, cu oamenii dragi alături. Îmi doresc să fie într-un loc unde să am în preajmă apă, într-un peisaj de vis, care să completeze energia unei zile atât de speciale, să îmi dea o stare bună, de fericire, de bucurie, liniște, mulțumire”, a menționat Ana Maria Barnoschi în urmă cu câteva luni.
Ana și Vlad sunt destul de discreți în ceea ce privește relația lor. Tot anul trecut, vedeta de la Kanal D a dezvăluit că ea și Vlad își doresc copii, însă atunci atenția lor era îndreptată în special către carierele lor. Vlad Bălău a studiat în cadrul Universității Worcester din Anglia și este manager, potrivit profilului său de LinkedIn. Tânărul este din Mangalia și are o afacere în Vama Veche. Ana Maria Barnoschi și Vlad Bălău formează un cuplu din anul 2021. În trecut, Ana a format un cuplu cu instructorul de fitness Marian Preda. Fosta pereche s-a logodit în 2017 și s-a despărțit în decembrie 2020.
Acum, Ana Maria Barnoschi s-a căsătorit cu iubitul ei, Vlad Bălău.
astia sun turci tuciurii?