Aşa-numitul „avion al Apocalipsei” (Doomsday Plane), menit să servească drept centru de comandă din aer în cazul unui conflict nuclear, a fost trimis într-o misiune de antrenament de patru ore, după ce Vladimir Putin a ordonat plasarea în stare de luptă a forţelor nucleare ruse.
Americanii se pregătesc deja pentru cel mai negru scenariu. Un avion special modificat pentru a face faţă în caz de război nuclear, denumit „avionul Apocalipsei”, a fost ridicat de la sol într-o misiune de antrenament de patru ore. Potrivit inews.co.uk, avionul a decolat de la o bază din Nebraska şi a fost însoţit de alte avioane specializate în urmărirea rachetelor balistice.
„Avionul Apocalipsei” este un Boeing 747 modificat pentru a servi drept centru de comandă în caz de atac nuclear. Avionul are o valoare de 200 de milioane de dolari. Statele Unite deţin o întreagă flotă de astfel de avioane denumită „Pază de noapte”. Aceste avioane pot rămâne în aer pentru mai multe zile şi sunt proiectate să reziste şi la atacuri cu arme EMP, arme cu impuls electromagnetic.
Cu indicativul de apel „GORDO15”, acesta a plecat de la baza aeriană din Nebraska fiind acompaniat de alte avioane specializate în avertizare timpurie care sunt folosite pentru urmărirea rachetelor balistice.
Washington întreţine o flotă de „Pază de noapte” formată din aparate Boeing 747 E4-B încă din anii 1970. Acestea au rolul unor centre de comandă şi control aeriene pentru ministerul apărării şi comandanţilor militari de unde aceştia să conducă operaţiuni în cursul unui război nuclear.
Aparatele pot staţiona în aer mai multe zile şi sunt proiectate să reziste la impulsurile electromagnetice emanate de o explozie nucleară. Cel puţin un E4-B este menţinut 24/7 în aşteptare pentru a intra imediat în funcţiune.
Putin a ordonat alerta nucleară în Rusia
Putin a ordonat, în direct, la televizor, plasarea în „alertă de luptă” a „forţei de disuasiune”, care poate include o componentă nucleară, în Războiul din Ucraina. Preşedintele rus a anunţat duminică plasarea în alertă a „forţei de disuasiune” a armatei ruse – care poate include o componentă nucleară -, relatează AFP.
„Ordon Ministerului Apărării şi şefului Statului Major să pună Forţele de disuasiune ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă”, a spus Vladimir Putin într-o întâlnire cu comandanţii săi militari, transmisă în direct la televiziune.
Prin această alertă, în plinb conflict ruso-ucrainean, Putin a ordonat ca armamentul nuclear rus să fie pregătit în vederea unei lansări.