O societate care vrea de ani buni să construiască un hotel în zona Păcurari a lăsat terenul într-o paragină totală. Zona pe care a fost Fabrica de Bere a fost lăsată de izbeliște, deși proiectul hotelului a fost avizat de vreme îndelungată
În ultima perioadă, inspectorii municipalității ieșene au efectuat o serie de controale la mai mulți agenți economici din oraș, atât persoane fizice, cât și persoane juridice. În urma acestor controale au fost întocmite 46 de procese-verbale de contravenție, cu amenzi în valoare de 90 de mii de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru lipsa autorizațiilor de funcționare la unitățile controlate. Astfel, au fost date 32 astfel de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 52.300 lei. Alte cinci amenzi, în valoare de 25 mii lei, au fost date pentru nerespectarea obligațiilor ce cad în sarcina proprietarilor de clădiri încadrate în categoria monumentelor istorice. Este vorba de clădirea din bvd. Carol nr. 3, cunoscută drept Casa „Conachi” sau Casa „Rosetti”. Imobilul a fost ridicat la începutul secolului al XIX-lea (anii 1803-1816). În prezent, în interior se află o serie de localuri.
O altă amendă de 590 de lei a fost dată pentru nerespectarea obligației de salubrizare a unui teren (str. Păcurari, nr. 95). Este vorba de terenul fostei Fabrici de Bere din Păcurari, unde Continental Hotels SA vrea să ridice un stabiliment. Terenul se află în paragină de ani buni și nu a mai fost salubrizat.
Alte șase amenzi în valoare de 8.000 de lei au fost date pentru nerespectarea unor somații de ridicare a unor autovehicule de tonaj mare parcate sau avariate și abandonate pe domeniul public. O altă amendă de 1.500 de lei a fost dată pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public, urmare unei intervenții la rețeaua de electricitate din strada Pantelimon Halipa. O amendă de 2.500 de lei a fost dată pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public după o intervenție la rețeaua de gaz din strada M. Costachescu.
Zeci de somații date de primărie
Municipalitatea a emis și o serie de somații pentru cei care nu au respectat toate procedurile. Au fost date 53 de somații pentru prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici. Alte 22 de somații au fost date pentru ridicarea unor autoturisme abandonate pe domeniul public. O somație a fost dată pentru refacerea unui trotuar și ridicarea molozului depozitat pe domeniul public de la Asociația de proprietari din Splai Bahlui, nr. 1. O altă somație a fost dată pentru salubrizarea unui spațiu verde administrat de asociația de proprietari din bvd. Țuțora, nr. 11.
Alte cinci somații au fost date pentru salubrizarea unor terenuri din str. Bularga, nr. 10, str. Veniamin Costache, nr. 11, str. Bularga, nr. 2, str. M. Kogălniceanu, nr. 19 și nr. 36A. O somație a fost dată pentru salubrizarea unui teren și refacerea fațadei unei clădiri din strada Zugravi. Alte opt somații au fost date pentru refacerea domeniului public urmare a unor intervenții la rețeaua publică de gaz din str. Canta, nr. 3, str. Costachescu, nr. 4A, Șos. Nicolina, nr. 103, str. Săulescu, nr. 17, str. Decebal, str. C. Negruzzi intersecție str. Săulescu, str. Decebal, nr. 9, str. Sălciilor, nr. 40. De asemenea, două somații au fost date pentru refacerea domeniului public după unele intervenții la rețeaua publică de apă din Gh. Asachi 16 și bd. Poitiers.