Se dă amendă de 500 de euro pentru românii care merg în Italia. Regulile se aplică pentru turiștii care vizitează Veneția. Iată ce nu au voie să facă.
Amendă de 500 de euro pentru românii care merg în Italia
Veneţia va limita grupurile de turişti la cel mult 25 de persoane în urma unei decizii care reprezintă cea mai recentă încercare a autorităţilor locale de a reduce impactul generat de mulţimile de vizitatori asupra oraşului-lagună.
Autorităţile locale vor interzice, de asemenea, utilizarea megafoanelor de către ghizii turistici, în cadrul unor măsuri menite să ,,protejeze liniştea locuitorilor din oraş” şi să le asigure pietonilor o circulaţie mai liberă. Vor fi aplicate amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro turștilor, inclusiv celor români, care nu respectă aceste reguli.
Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori, în cadrul unui experiment menit să descurajeze venirea turiştilor de o zi în perioadele de vârf ale sezonului turistic.
Reguli noi pentru turiști
Vor intra în vigoare noi reguli pentru turiștii care vor să viziteze Italia. Autoritățile vor cere dovezi concrete ale planurilor de vacanță, inclusiv confirmarea rezervării la hotel și biletele de întoarcere sau de plecare. Călătorii vor trebui să arate că au asigurare de călătorie și resurse financiare suficiente. Turiștii trebuie să arate că dispun de cel puțin 36,67 EUR pe zi de ședere în Italia. Pentru cei care călătoresc în grupuri, suma necesară este de 26,33 EUR pe zi. Autoritățile italiene vor face controale amănunțite în următoarea perioadă.
„Dacă străinii nu pot dovedi disponibilitatea fondurilor necesare, li se va refuza intrarea de către autoritățile de frontieră.”, este anunțul făcut de autorități.
Cei care vor să meagă în vacanță în Italia vor avea nevoie de următoarele documente: pașaport valabil, confirmarea rezervării la hotel sau dovada adresei în cazul vizitării unei proprietăți private, asigurare de călătorie, bilet de întoarcere sau de plecare, dovada fondurilor necesare pentru a acoperi costurile șederii.
O altă regulă îi vizează pe turiștii care merg în Spania. Spaniolii cer autorităților politici mai riguroase pentru a proteja interesele locuitorilor și mediul înconjurător în fața creșterii rapide a turismului global. Protestatarii au stropit turiștii din zonele turistice cu pistoale cu apă și au scandat lozinci împotriva invaziei turistice, cerând o schimbare radicală în gestionarea fenomenului turistic. Principalul punct de critică a fost efectul devastator al turismului asupra prețurilor locuințelor, care au crescut cu 68% în ultimul deceniu conform datelor Primăriei Barcelona. De asemenea, s-au subliniat consecințele negative asupra afacerilor locale, mediului înconjurător și condițiilor de muncă ale locuitorilor.
Spania a înregistrat un număr record de 85,1 milioane de vizitatori străini, consolidându-și poziția ca a doua cea mai populară destinație turistică din lume după Franța. Regiunea cea mai vizitată a fost Catalonia, cu 18 milioane de vizitatori, urmată de Insulele Baleare și Insulele Canare. Turismul reprezintă o parte semnificativă din economia Spaniei, contribuind cu 12,8% din PIB și asigurând 12,6% din locurile de muncă.
De anul acesta, s-au scumpit vacanțele în Grecia. Începând de la 1 martie 2024, Grecia a implementat o nouă taxă de cazare. Aceasta va fi în vigoare până la 1 octombrie 2024. Persoanele care optează pentru cazarea în apartamente sau hoteluri cu una sau două stele vor fi obligate să achite o taxă zilnică de 1,5 euro. De asemenea, cei care se cazează în hoteluri de trei stele vor fi supuși unei taxe zilnice de 3 euro. Pentru șederile în hoteluri de patru stele, va fi impus un supliment de 7 euro pe zi. Pentru turiștii care aleg să se bucure de luxul hotelurilor de cinci stele, se va aplica o taxă zilnică de 10 euro. Introducerea acestor taxe noi va conduce la o dublare a bugetului Greciei pentru fondurile speciale destinate industriei turistice.