Prima pagină » International » Ambasadorul României în Iran a fost invitat să clarifice cauza morții lui Mansouri
Ambasadorul României în Iran a fost invitat să clarifice cauza morții lui Mansouri

Ambasadorul României în Iran a fost invitat să clarifice cauza morții lui Mansouri

22 iun. 2020, 20:35,
în International

Iranul l-a invitat pe ambasadorul român în Republica Islamică la ministerul de externe să-i dea o notă cu privire la moartea cetățeanului iranian Gholamreza Mansouri în Bucureşti. Ministerul iranian de externe a transmis duminică că Teheranul a cerut acțiuni imediate din partea autorităților române relevante pentru a clarifica cauza morții lui Mansouri. Ministerul Afacerilor Externe l-a invitat pe ambasadorul României la Teheran și i-a dat un memoriu oficial, îndemnându-l să investigheze și să anunțe cauza morții.

În cadrul ședinței, oficialii iranieni au subliniat rolul guvernului român în asigurarea siguranței lui Gholamreza Mansouri, care se afla sub supravegherea poliției, se arată într-un comunicat al ministerului de externe iranian. Iranul a subliniat, de asemenea, cererea familiei decedatului și importanța acestui caz pentru opinia publică, cerând Bucureștiului să accelereze investigațiile medicale și legale privind moartea lui Gholamreza Mansouri și transferul cadavrului său în Iran.

La rândul său, ambasadorul român a declarat că, după obținerea punctelor de vedere ale oficialilor țării sale în acest sens, va oferi rezultatele măsurilor luate oficialilor Republicii Islamice Iran, se mai arată în comunicatul iranian.

Gholamreza Mansouri, un fost magistrat iranian, a murit vineri după ce a căzut de la etaj dintr-un hotel din Bucureşti. Bărbatul avea 52 de ani şi se afla sub control judiciar în evidenţa Secţiei 1 de Poliţie. El aştepta decizia magistraţilor în privinţa extrădării, fiind acuzat de corupţie în Teheran. Potrivit unor surse apropiate anchetei, iranianul era acuzat de luare de mită de 500.000 euro, dar şi de încarcerarea unor jurnalişti independenţi. Curtea de Apel Bucureşti l-a pus în libertate şi l-a plasat sub control judiciar, o decizie în privinţa extrădării a fost programată pe 10 iulie.

Pandemia covid-19 este o ”pedeapsă divină” a inamicului, afirmă într-o înregistrare audio Statul Islamic

Gruparea Statul Islamic afirmă – într-o înregistrare audio – că pandemia covid-19 este o ”pedeapsă divină” care-o loveşte pe inamicii săi, relatează Reuters.

”Allah, prin voinţa, sa, a trimis o pedeapsă tiranilor din epoca noastră şi adepţilor lor care nu poate fi văzută cu ochiul liber”, afirmă un bărbat, în acest mesaj, difuzat joi, care se prezintă ca fiind Abu Hamza al-Qurashi.

”Azi suntem fericiţi de această pedeapsă pe care Allah o trimite asupra voastră”, spune el.

Al-Qurashi îi îndeamnă în continuare pe combatanţii SI să se pregătească şi să fie cât mai duri posibil cu inamicii lui Allah”. Statul Islamic, dislocat din teritoriile pecare le-a cucerit şi în care a proclamat un ”califat”, întâmpină dificultăţi după moartea ”califului” său autoproclamat Abu Bakr al-Baghdadi, mort la sfârşitul lui octombrie într-o operaţiune a Forţelor speciale americane în nord-vestul Siriei.

Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi i-a succedat lui al-Baghdadi la conducerea Statului Islamic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`